China cere firmelor din sectorul energetic majorarea producţiei pentru încălzirea locuinţelor în perioada iernii
În perioada 23-25 septembrie au avut loc întâlniri cu firmele din domeniul energiei, precum şi cu companii petroliere şi operatorii conductelor de transport, pentru accelerarea livrărilor, a precizat NEA.
În câteva provincii chineze producţia industrială a fost afectată de întreruperile de energie, conform informaţiilor din presă. De exemplu, nivelul întreruperii energiei în provincia Liaoning a fost „sever”, a informat duminică publicaţia The People’s Daily.
Săptămâna trecută, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a anunţat că Beijingul nu va construi noi proiecte energetice pe bază de cărbune în străinătate: „China va intensifica sprijinul acordat altor ţări în curs de dezvoltare în ceea ce priveşte dezvoltarea energiei verzi şi cu emisii scăzute de dioxid de carbon şi nu va construi noi proiecte energetice pe bază de cărbune în străinătate”.
Xi nu a furnizat detalii, însă, în funcţie de modul în care va fi aplicată, această măsură ar putea limita semnificativ finanţarea centralelor pe cărbune din ţările în curs de dezvoltare.
China a fost supusă unor mari presiuni diplomatice pentru a pune capăt finanţărilor de acest tip în străinătate, deoarece aceasta ar putea facilita la nivel global îndeplinirea obiectivele de reducere a emisiilor de carbon stabilite prin Acordul de la Paris.
China, cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră din lume, depinde încă foarte mult de cărbune pentru nevoile sale interne de energie.
Xi Jinping a repetat promisiunile făcute anul trecut privind atingerea unui vârf al emisiilor de dioxid de carbon înainte de 2030 şi neutralitatea carbonului înainte de 2060.