China: Cheltuielile de consum vor ajunge la 56.000 miliarde de dolari în perioada 2015 – 2025
Este o creştere de aproximativ 70% faţă de cei 3.700 miliarde de dolari cheltuiţi anul trecut de consumatorii chinezi.
Consumul ar urma să urce în medie cu 5,2% pe an în următorul deceniu în urma majorării salariilor, chiar dacă avansul economiei încetineşte. La acest ritm de creştere, cheltuielile cumulate de consum vor atinge 56.000 miliarde de dolari între 2015 şi 2025, China menţinându-se astfel pe locul doi în topul celor mai mari pieţe de consum din lume, după SUA.
Estimările sunt în linie cu speranţele Guvernului de la Beijing de majorare a cheltuielilor de consum pentru susţinerea creşterii celei de-a doua economii mondiale. Autorităţile nu se mai bazează doar pe exporturi, ci şi pe majorarea consumului, scrie Agerpres.
Cea mai mare creştere a cheltuielilor se va înregistra în principalele oraşe: Beijing, Shanghai şi Guangzhou, dar şi alte oraşe mai mici consemnează creşteri: Fuzhou, Xiamen, Dongguan, Wuhan, Nanjing, Dalian, Qingdao.
Până în 2025, consumul ar urma să reprezinte aproape 42% din PIB, de la 37% din PIB în prezent. Astfel, consumul anual per capita se va ridica la aproximativ 4.400 dolari, în timp ce în prezent în SUA nivelul este de 32.000 de dolari.
Ritmul de creştere al Chinei în trimestrul trei din 2015 a fost mai rapid decât se aşteptau analiştii, deoarece avansul serviciilor a compensat încetinirea sectorului industrial şi al pieţei imobiliare, a anunţat luna trecută Biroul Naţional de Statistică.
În perioada iulie – septembrie 2015, PIB-ul celei de-a doua economii a lumii a înregistrat o expansiune de 6,9%, faţă de 7% în primele două trimestre ale anului şi 7,3% în 2014. Este cel mai lent ritm de creştere din primul trimestru din 2009, dar mai ridicat decât avansul de 6,9% previzionat de analişti.
FMI estimează o creştere de 6,8% în 2015, în timp ce autorităţile de la Beijing se aşteaptă la un avans de aproximativ 7% – cel mai slab ritm de creştere din ultimii 25 de ani.
Guvernul de la Beijing a anunţat planuri de majorare a cheltuielilor pentru proiecte de infrastructură, pentru a compensa încetinirea sectorului industrial şi al pieţei imobiliare. De asemenea, economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală a Chinei (PBOC) să reducă rata dobânzii până la sfârşitul anului, pentru a stimula economia şi majorarea consumului.