China: Comerţul exterior urcă şi în luna mai, dar importurile au avut cel mai rapid ritm de creştere din ultimii 10 ani. Exporturile, sub aşteptări

07 06. 2021
csm_china_imago91667379h_9f050fa319_53795900

În dolari, exporturile au crescut în ritm anual cu 27,9% luna trecută, la 263,9 miliarde de dolari, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 51,1%, la 218,4 miliarde de dolari. Este cel mai rapid ritm de creştere a importurilor din ultimii zece ani, în urma majorării cererii pentru materiile prime, dar uşor sub estimările analiştilor, de 51,5%, scrie Agerpres.

Deşi comerţul exterior al Chinei a crescut în ultimele luni, analiştii se aşteptau în mai la o redresare mai solidă. Ei anticipau o creştere de 32,1% a exporturilor în martie, după un avans de 32,3% în aprilie.

„Creşterea exporturilor a fost sub estimări, probabil din cauza cazurilor de coronavirus din provincia Guangdong, care au dus la încetinirea activităţii în porturile Shenzhen şi Guangzhou”, a apreciat Zhiwei Zhang, economist şef la Pinpoint Asset Management.

Excedentul comercial al Chinei s-a situat în mai la 45,43 miliarde de dolari, faţă de estimările analiştilor de 50,5 miliarde de dolari. În aprilie, excedentul s-a situat la 42,86 miliarde de dolari.

Analiştii se aşteaptă ca avansul economiei chineze să încetinească în trimestrul doi din 2021, pe fondul efectelor pandemiei, al deficitului de cipuri şi după ce Guvernul şi-a îndreptat atenţia spre limitarea riscurilor financiare în anumite părţi ale economiei, unde există riscul de supraîncălzire, cum ar fi piaţa imobiliară şi sectorul financiar.

PIB-ul Chinei a crescut cu 18,30% în primul trimestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, când au început să se simtă efectele crizei provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19), iar economia s-a contractat cu 6,80%. În trimestrul patru din 2020, creşterea a fost de 6,5%.

Analiştii se aşteptau ca statul asiatic să înregistreze un avans de 19% în primele trei luni din acest an. Totuşi, este cel mai rapid ritm de creştere de la începutul publicării datelor trimestriale, în 1992.

Analiştii se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Chinei cu 8,6% în 2021, mult peste ţinta anuală a Guvernului, de peste 6%.

PIB-ul Chinei a urcat cu 2,30% anul trecut, statul asiatic devenind astfel singura mare economie din lume care a înregistrat creştere în 2020, pe fondul crizei globale provocate de pandemie.

Totuşi, ca urmare a impactului global al pandemiei pe plan global, ritmul de creştere al PIB-ului Chinei în 2020 este cel mai slab din 1976, ultimul an al Revoluţiei Culturale care a afectat semnificativ economia.