China confirmă că a ajuns la un acord cu India privind un diferend la frontieră
India anunţase luni că a încheiat un acord cu China privind efectuarea de misiuni de patrulare în zonele de frontieră disputate, scrie Agerpres.
Cele două mari state din Asia au o frontieră comună de 3500 de km, în mare parte în regiuni muntoase. Traseul este o sursă permanentă de tensiuni, care ajung uneori la ciocniri. O confruntare corp la corp între forţele armate, la graniţa dintre regiunile Tibet din China şi Ladakh din India s-a soldat în iunie 2020 cu cel puţin 20 de morţi în rândul militarilor indieni şi patru de partea chineză.
Lin Jian, purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Beijing, a comentat anunţul de la New Delhi afirmând că „China şi India au menţinut în ultima vreme, pe căi diplomatice şi militare, o comunicare strânsă în problemele legate de frontiera chino-indiană”. El a adăugat că „cele două părţi au ajuns la o soluţie a problemelor respective. (…) Următoarea etapă va consta în punerea în practică a soluţiei menţionate, alături de India”.
China revendică drept parte a Tibetului întreaga provincie Arunachal Pradesh din nord-estul Indiei. Periodic, cele două părţi se acuză reciproc de intenţia de acaparare a unor teritorii de-a lungul liniei de demarcaţie.
În 1962, chinezii au învins într-un conflict şi au adus sub controlul Beijingului platoul Aksai Chin.