China contestă la OMC măsurile Turciei privind importurile de vehicule electrice

09 10. 2024
Mașini electrice China - Europa UE

China se confruntă pe plan global cu sporirea presiunilor comerciale în urma creşterii semnificative a exporturilor sale EV, multe ţări susţinând că producţia este puternic subvenţionată de Beijing, pentru a stimula creşterea economiei, scrie Agerpres.

Vineri, Comisia Europeană a anunţat impunerea de tarife vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice din China.

„Măsurile discriminatorii luate de Turcia nu respectă reglementările OMC şi sunt de natură protecţionistă. Cerem Turciei să respecte reglementările OMC şi să corecteze imediat măsurile”, avertizează autorităţile de la Beijing.

Oficialii Guvernului turc nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii.

În iunie, Ankara a anunţat tarife vamale suplimentare de 40% la importurile de vehicule electrice din China, iar în septembrie au fost impuse condiţii stricte la importurile de vehicule hibride plug-in din unele ţări, inclusiv China.

Cu toate acestea, în ultimele luni s-au extins legăturile cu producătorii auto chinezi. În iulie, producătorul chinez de vehicule electrice BYD a convenit cu Guvernul de la Ankara construirea unei fabrici de un miliard de dolari în Turcia, cu o capacitate anuală de 150.000 de unităţi. Noua uzină din Turcia este o dovadă a dorinţei BYD de a fi mai aproape de marile pieţe auto, dar şi a intenţiei grupului chinez de a se proteja de ameninţarea tarifelor vamale suplimentare.

Şi alte companii din China, cum ar fi Chery şi SAIC, sunt în negocieri pentru înfiinţarea unor unităţi de producţie în Turcia.