China continuă achiziţiile în Grecia, prin cumpărarea unei participaţii în operatorul reţelei de energie a ţării

Economica.net
16 12. 2016
admie_ilektriko_revma_92887200

ADMIE este deţinută integral de Public Power Corporation (PPC) – cea mai mare companie de electricitate din Grecia. Acţionarii PPC au aprobat luna trecută vânzarea unei participaţie de 24% în ADMIE companiei chineze State Grid, într-o tranzacţie de 320 de milioane de euro (334 de milioane de dolari).

Tranzacţia evaluează operatorul reţelei energetice la 1,7 miliarde de dolari.

La ceremonia de semnare care a avut loc vineri, la Atena, Kou Wei, şeful State Grid a afirmat că Grecia este piaţă de importanţă strategică şi investiţia în ADMIE, va sprijini perspectivele de creştere ale companiei chineze. ADMIE îşi va extinde reţeaua către insulele elene şi în afara ţării.

În septembrie, PPC a semnat un acord iniţial cu China Machinery Engineering Corporation (CMEC) pentru construcţia unei centrale energetice de un miliard de euro în Grecia. În august, grupul chinez de transport maritim Cosco a preluat o participaţie de 51% în cel mai mare port al Greciei, Pireu. Conform acordului semnat în aprilie între Cosco şi Agenţia de Privatizare din Grecia (HRDAF), grupul chinez va plăti 280,5 milioane de euro (312,5 milioane de dolari) pentru a cumpăra 51% din portul Pireu.

În următorii cinci ani, Cosco va achiziţiona încă 16% cu suma de 88 de milioane de euro, după ce va finaliza investiţii de 300 de milioane de euro în Portul Pireu. Luna trecută, grupul chinez a anunţat că va investi până la 500 de milioane de euro pentru a moderniza portul elen.

Una dintre condiţiile impuse Greciei de creditori în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară este vânzarea unei participaţii în operatorul reţelei energetice a ţării sau privatizarea completă până anul viitor.