China devansează SUA şi Franţa, devenind cel mai important partener comercial al Germaniei
Importurile germane din China şi exporturile Berlinului către statul asiatic au urcat anul trecut la 170 de miliarde de euro (180 de miliarde de dolari). Evoluţia va fi, probabil, salutată de Guvernul de la Berlin, care şi-a făcut un obiectiv din apărarea comerţului mondial liber, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va impune tarife la importuri şi consilierul său a acuzat Germania că exploatează deprecierea euro pentru a-şi majora exporturile.
‘Ţinând cont de planurile protecţioniste ale noului preşedinte al SUA, ne aşteptăm la o întărire suplimentară a legăturilor comerciale dintre Germania şi China’, se arată într-un comunicat al Federaţiei Exportatorilor Germani (BGA).
Începând din anul 1975, Franţa a fost principalul partener comercial al Germaniei, o dovadă a legăturilor politice şi economice strânse între primele două economii europene. Însă, în 2015, deprecierea euro şi aprecierea dolarului, cumulate cu relansarea economiei americane, au dus la creşterea puternică a schimburilor transatlantice ale Germaniei. Volumul cumulat al exporturilor şi importurilor între Germania şi SUA a atins 173,2 miliarde de euro, Statele Unite devenind cel mai important partener comercial al Germaniei în 2015.
Franţa a rămas şi în 2016 al doilea cel mai important partener comercial al Germaniei, volumul cumulat al exporturilor şi importurilor între cele două ţări ajungând la 167 de miliarde de euro. Statele Unite sunt doar pe locul trei, cu 165 de miliarde de euro.
În privinţa exporturilor, SUA au rămas anul trecut cel mai mare client pentru produsele ‘Made in Germany’, importând bunuri în valoare de aproximativ 107 miliarde de euro. Importurile Franţei din Germania s-au situat la 101 miliarde de euro, iar pe locul trei se află Marea Britanie, cu 86 de miliarde de euro. Marea Britanie înregistrează şi cel mai mare excedent comercial bilateral: exporturile au depăşit importurile din Marea Britanie cu peste 50 de miliarde de euro. Pe locul doi se află SUA, cu 49 de miliarde de euro.
Germania a încheiat anul 2016 cu un nou record în ceea ce priveşte excedentul balanţei comerciale, de 252,9 miliarde de euro, în condiţiile în care exporturile celei mai mari economii europene au atins un nivel fără precedent, a anunţat luna aceasta Oficiul Federal de Statistică.
Anul trecut, Germania a exportat bunuri în valoare de 1.207,5 miliarde de euro, în creştere cu 1,2% comparativ cu 2015, în timp ce importurile au crescut cu doar 0,6%, până la 954,6 miliarde de euro. În consecinţă, excedentul balanţei comerciale a atins un nou record de 252,9 miliarde de euro, devansând precedentul record de 244,3 miliarde de euro stabilit în 2015.
Aceste cifre riscă să alimenteze criticile adresate Berlinului cu privire la balanţa sa comercială considerată ”prea excedentară”.
Atât Comisia Europeană, cât şi SUA, au cerut Germaniei să majoreze cererea internă şi importurile pentru a reduce dezechilibrele şi să susţină creşterea economiei mondiale, inclusiv în zona euro.
Ultimele critici de acest fel au fost formulate la finele lunii ianuarie de Peter Navarro, consilierul preşedintelui american, Donald Trump, care a acuzat Berlinul că exploatează celelalte ţări ale Uniunii Europene şi SUA printr-un euro care ar fi subevaluat, ceea ce face produsele germane mai competitive.
Germania a respins însă aceste critici, spunând că a stimulat deja cererea internă, prin introducerea unui salariu minim pe economie în 2015 şi majorarea pensiilor în 2016. În plus, Guvernul de la Berlin a majorat cheltuielile publice pentru drumuri, infrastructură digitală şi solicitanţii de azil, în ideea de a menţine bugetul la un nivel echilibrat.