China: Fostul şef al Interpol, Meng Hongwei, arestat pentru luare de mită, anunţă autorităţile

Autorităţile chineze l-au arestat pe fostul şef al Interpol, Meng Hongwei, ex-ministru adjunct al securităţii publice în China, sub suspiciunea de luare de mită, a comunicat miercuri Procuratura Supremă a Poporului (SPP), informează Xinhua şi dpa.
Economica.net - mie, 24 apr. 2019, 11:42
China: Fostul şef al Interpol, Meng Hongwei, arestat pentru luare de mită, anunţă autorităţile

Cazul lui Meng a fost transmis procurorilor pentru investigaţiii şi inculpare în urma finalizării anchetei desfăşurate de Comisia Naţională de Supraveghere, se arată în comunicat.

Conform agenţiei dpa, arestarea fostului preşedinte al Interpol pune capăt unei saga de mai multe luni, începută la sfârşitul lunii septembrie, când soţia lui Meng, care trăieşte în Franţa, l-a declarat pe acesta dispărut în timpul unei vizite în China.

Dispariţia lui Meng a ajuns în atenţia presei internaţionale după ce Interpol a anunţat iniţial că nu ştie unde se află preşedintele său.

Numai după ce organizaţia a cerut guvernului chinez informaţii despre situaţia lui Meng, Beijinul a recunoscut că l-a reţinut pe acesta la începutul lui octombrie.

Meng Hongwei s-a aflat de atunci sub ancheta Ministerului Securităţi Publice, unde anterior fusese ministru adjunct.

Meng a fost dat afară din Partidul Comunist Chinez la 27 martie, un semn clar că urma inculparea sa.

Aceasta face parte din campania anticorupţie promovată de preşedintele chinez Xi Jinping, pe care însă criticii îl acuză că încearcă astfel să-şi elimine rivali şi să-şi consolideze puterea.

Meng a fost ales preşedinte al Interpol în 2016, iar mandatul urma să i se încheie în 2020.

Alegerea primului chinez în fruntea Interpol a declanşat controverse la momentul respectiv, mai ales din partea activiştilor pentru drepturile omului

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...