Recentele reuniuni la înalt nivel între responsabili chinezi şi americani au trimis „semnale pozitive”, indicând o ameliorare a relaţiilor bilaterale, a declarat vicepreşedintele chinez Han Zheng la Bloomberg New Economy Forum de la Singapore.
„Suntem gata să întărim comunicarea şi dialogul cu SUA la toate nivelurile, să facem să progreseze cooperarea reciproc avantajoasă, să gestionăm corect diferendele şi să abordăm în comun provocările mondiale”, a adăugat Han Zheng.
Relaţiile între Washington şi Beijing au atins unul dintre punctele cele mai scăzute din ultimii ani în numeroase domenii, în special controlul exporturilor, drepturile omului şi securitatea naţională.
Însă cele două ţări par dornice să reînnoiască dialogul, iar Washingtonul a trimis în acest an mai mulţi înalţi responsabili la Beijing.
Preşedintele american Joe Biden a spus că intenţionează să se întâlnească cu liderul chinez Xi Jinping pe marginea summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) care se desfăşoară la jumătatea lui noiembrie la San Francisco şi că speră la „o conversaţie constructivă”.
Beijingul nu a confirmat încă întâlnirea, dar Han Zheng a afirmat şi el miercuri, după Xi Jinping, că relaţiile între Beijing şi Washington sunt decisive pentru „viitorul umanităţii”. „Lumea este suficient de mare pentru ca cele două ţări să poată să se dezvolte şi să prospere împreună”, a declarat el.