China Gezhouba vrea să investească în hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti şi autostrada Transilvania
O delegaţie a companiei chineze se află la Cluj în aceste zile.
„Vizita este legată de intenţia părţii chineze de a se implica în realizarea hidrocentralei de acumulare de la Tarniţa – Lăpuşteşti, precum şi de posibilitatea de a investi în lucrările de construcţie a Autostrăzii Transilvania şi în construcţia Spitalului Regional de Urgenţă”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Cluj.
China Gezhouba Group Corporation este una dintre principalele companii chineze de investiţii în infrastructura de transport, energie şi turism.
Grupul a fost principalul contractor al hidrocentralei „Trei defilee”, cea mai mare hidrocentrală din lume, de pe fluviul Yangtze, şi a realizat sau a participat, în China, la construcţia a peste 100 de hidrocentrale precum şi la peste 300 de lucrări din domeniul infrastructurii – autostrăzi, poduri, diguri, căi ferate, locuinţe.
China Gezhouba şi-a exprimat şi anii trecuţi interesul pentru proiectul hidrocentralei de Tarniţa – Lăpuşteşti, care urmează să fie construită la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, după o investiţie estimată la peste un miliard de euro.
Hidocentrala va avea o capacitate instalată de 1.000 MW, realizarea proiectului urmând să dureze între cinci şi opt ani. Noua investiţie va crea peste 4.000 de locuri de muncă.