China închide capitala Beijing din cauza apariției de noi focare de coronavirus

Autorităţile din Beijing au solicitat marţi seara locuitorilor să evite călătoriile ''neesenţiale'' în afara oraşului şi au interzis persoanelor din zonele afectate să părăsească teritoriul capitalei după o revenire a cazurilor de COVID-19, relatează agenţia AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 16 iun. 2020, 17:42
China închide capitala Beijing din cauza apariției de noi focare de coronavirus

„Toate persoanele care trebuie neapărat să părăsească Beijingul vor trebui să prezinte un certificat care să ateste că un test negativ a fost efectuat în ultimele şapte zile”, a indicat în timpul unei conferinţe de presă Chen Bei, secretar general adjunct al primăriei capitalei Chinei.

Beijingul va închide din nou toate şcolile şi universităţile după o revenire a cazurilor de COVID-19, a anunţat marţi seară primăria oraşului.

În Beijing a început testarea a zeci de mii de locuitori în contextul descoperirii, într-un interval de cinci zile, a 106 persoane recent infectate, după ce noul coronavirus părea să fi fost eliminat din China.

Comisia Naţională de Sănătate din China a raportat în prima parte a zilei de marţi 40 de noi cazuri de COVID-19 detectate luni, opt provenite din exterior şi 32 la nivel local, dintre care 27 înregistrate la Beijing, după apariţia unui focar de coronavirus în principala piaţă a capitalei chineze.

Autorităţile municipale de la Beijing au anunţat luni că oraşul este plasat „în stare de război” pentru a stăvili orice nou focar. Peste 100.000 de lucrători supraveghează 7.120 de comunităţi învecinate – dintre care mai mult de 20 au fost izolate – pentru a evita o răspândire masivă a noului coronavirus în rândul populaţiei.

Întregul personal şi cei care s-au aflat în contact apropiat cu cazurile confirmate din piaţa Xifandi – care ocupă o suprafaţă de 112 de hectare şi are 1.500 de angajaţi şi peste 4.000 puncte de vânzare – trebuie să rămână acasă şi să se supună unui test de coronavirus în unul dintre centrele abilitate din Beijing.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...