China instituie carantină în Lanzhou, oraş cu patru milioane de locuitori

Autorităţile chineze au impus marţi carantină în Lanzhou (nord-vest), care numără patru milioane de locuitori, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19, cu o sută de zile înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă ce vor avea loc la Beijing, informează AFP.
AGERPRES - mar, 26 oct. 2021, 12:12
China instituie carantină în Lanzhou, oraş cu patru milioane de locuitori

Toate cartierele de locuinţe ale acestui oraş, capitala provinciei Gansu, vor fi supuse unei „gestionări ferme”, cu un control strict al deplasărilor, a anunţat municipalitatea.

Orice ieşire în exteriorul domiciliului nu va mai fi posibilă decât pentru „cumpărături de primă necesitate”, un imperativ legat de pandemie, sau pentru „un tratament medical de urgenţă”, precizează un comunicat al autorităţilor.

China a înregistrat marţi, la nivel naţional, 29 de noi cazuri de COVID-19 de origine locală. Majoritatea sunt legate de deplasările unui grup de turişti contaminaţi.

Dacă cifrele pot părea derizorii în raport cu cele înregistrate zilnic în alte părţi ale lumii, ele determină regimul de la Beijing să fie şi mai vigilent, în condiţiile în care China se pregăteşte să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă, începând cu 4 februarie 2022.

Un recent focar epidemic în Mongolia Interioară, regiune din nordul Chinei, este responsabil de peste o sută de cazuri începând de săptămâna trecută.

Autorităţile chineze, care practică o politică de „toleranţă zero” cu privire la virus, au reacţionat prompt, impunând restricţii şi organizând campanii de depistare în masă în regiunile afectate.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe tema ucraineană" fără a implica Kievul, într-un moment în care......
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...