China intenţionează să menţină presiunea militară asupra Taiwanului

China a afirmat miercuri că va menţine presiunea militară asupra Taiwanului atât timp cât provocările 'în favoarea independenţei' insulei autonome vor continua, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 29 mai 2024, 08:48
China intenţionează să menţină presiunea militară asupra Taiwanului

Săptămâna trecută, Beijingul a desfăşurat timp de două zile importante manevre militare în jurul Taiwanului, mobilizând nave şi avioane militare încărcate cu muniţie reală.

Exerciţiile au început la trei zile după discursul rostit la învestirea sa de noul preşedinte taiwanez, Lai Ching-te, considerat separatist de Beijing.

Miercuri, Biroul pentru afacerile taiwaneze (TAO) al Beijingului a anunţat că alte manevre militare ar putea urma celor de săptămâna trecută.

‘Atât timp cât provocările în favoarea independenţei Taiwanului vor continua, acţiunile Armatei populare de eliberare pentru a apăra suveranitatea şi integritatea teritorială vor continua’, a declarat Zhu Fenglian, purtătoare de cuvânt a TAO, într-o conferinţă de presă.

Ea a descris retorica preşedintelui Lai ca ‘extrem de imprudentă’, adăugând că ea ‘riscă’ să antreneze ‘în mod inevitabil un război în Strâmtoarea Taiwan şi să le provoace daune grave compatrioţilor noştri din Taiwan’.

‘Nu vom tolera, nu vom cauţiona sau autoriza niciodată aşa ceva, şi trebuie să contracarăm şi pedepsim’, a declarat ea.

‘Cu cât provocarea este mai mare, cu atât riposta este mai puternică’, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Te-ar mai putea interesa și
PPC se alătură DIGITALEUROPE și devine primul membru corporativ din Grecia și singura companie de electricitate din asociație
PPC se alătură DIGITALEUROPE și devine primul membru corporativ din Grecia și singura companie de electricitate din asociație
Grupul PPC s-a alăturat recent DIGITALEUROPE, principala asociație europeană care reprezintă industriile în curs de transformare digitală, informează compania greacă prin intermediul unui......
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva? Trump dă vina pe Biden pentru scăderea economică a SUA din primul trimestru
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva? Trump dă vina pe Biden pentru scăderea economică a SUA din primul trimestru
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că datele economice slabe ale SUA, inclusiv o scădere a produsului ...
Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri de cazare pentru porci
Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va acorda, în 2025, un ajutor de stat pentru investiţii în locuri ...
Ca urmare a rezultatului din 2024, Renault va plăti dividende de 2,20 de euro per acțiune, în creștere cu 19%
Ca urmare a rezultatului din 2024, Renault va plăti dividende de 2,20 de euro per acțiune, în creștere cu 19%
Adunarea Generală a Acționarilor Renault Group a aprobat astăzi plata unor dividende de 2,20 de euro per acțiune, în ...