China îşi va reduce producţia de oţel şi cărbune pentru a diminua supracapacităţile
De asemenea, guvernul chinez va creşte sprijinul acordat companiilor care adoptă măsuri de restructurare destinate să elimine supracapacităţile în ambele industrii.
Potrivit unui comunicat publicat duminică pe pagina de Internet a executivului chinez, consiliul de stat (-cabinetul- nr.) condus de premierul Li Keqiang a luat aceste decizii la o reuniune care avut loc vineri. Comunicatul de presă nu precizează intervalul de timp în care va fi redusă producţia de oţel şi nici cantitatea cu care va fi redusă producţia de cărbune.
Datele statistice arată că în 2015, producţia de oţel a Chinei a scăzut cu 2,3% până la 803,8 milioane tone, primul an de declin înregistrat după 1981, în condiţiile în care aproape jumătate din oţelăriile din China înregistrează pierderi şi întregul sector se confruntă cu un surplus de aproximativ 300 milioane tone pe an.
În ceea ce priveşte producţia de cărbune, autorităţile chineze au anunţat încă din luna decembrie că vor înceta să mai aprobe noi mine de cărbune pentru o perioadă de trei ani, însă analiştii cred că această măsură va avea un efect limitat având în vedere capacităţile uriaşe de producţie existente în prezent. Unii analişti estimează că surplusul de capacitate al industriei carbonifere chineze ar fi unul de două miliarde de tone pe an, jumătate din producţia realizată în 2015, având în vedere că în această ţară există aproape 11.000 de mine.
Autorităţile de la Beijing şi-au propus să atingă o creştere economică mai mică dar mai durabilă, ca urmare a eforturilor de reechilibrare a economiei spre consumul intern, inovaţie şi servicii, în detrimentul industriilor grele şi al investiţiilor umflate de îndatorare şi exporturi.
Recent, Biroul naţional de statistică din China a anunţat că în 2015 Produsul Intern Brut a înregistrat cel mai lent ritm de creştere din ultimii 25 de ani. În plus, sectorul serviciilor a fost responsabil pentru 50,5% din PIB în 2015, reprezentând pentru prima dată mai mult de jumătate din economia chineză.