China – Mai mult de un sfert din energia consumată provine din surse fără carbon
Gigantul asiatic, ca urmare a populaţiei sale imense (1,4 miliarde de locuitori) şi a statutului său de ţară producătoare cu numeroase fabrici, este primul emiţător mondial de gaze cu efect de seră, care, conform cercetătorilor, accelerează schimbările climatice, scrie Agerpres.
China s-a angajat să-şi stabilizeze sau să-şi reducă emisiile până în 2030, apoi să atingă neutralitatea carbon până în 2060. Astfel, îşi dezvoltă puternic capacităţile în domeniul surselor regenerabile.
Ponderea energiilor fără carbon – inclusiv a celor regenerabile şi nucleară – în consumul total de energie în China a crescut în ultimul deceniu de la 15,5% la 26,4%, indică un document publicat joi de guvernul chinez.
În acelaşi timp, capacitatea eoliană şi solară a crescut de unsprezece ori, potrivit Cartei Albe, ale cărei puncte principale au fost publicate de agenţia de presă Xinhua.
China „a făcut progrese istorice în dezvoltarea energiei verzi şi cu emisii scăzute de carbon”, subliniază acest document.
Ţara a anunţat săptămâna trecută că a atins cu şase ani înainte obiectivul stabilit de preşedintele Xi Jinping pentru energia solară şi eoliană.
În prezent, China construieşte pentru încă 180 de gigawaţi (GW) de energie solară şi 159 GW de energie eoliană, potrivit unui studiu realizat de Global Energy Monitor (GEM) din SUA.
Acest total de 339 GW „reprezintă 64% din energia solară şi eoliană” care este „în prezent în construcţie” pe planetă, aproape dublu faţă de restul lumii la un loc, indică GEM.
China este urmată de Statele Unite (40 GW), Brazilia (13 GW), Regatul Unit (10 GW) şi Spania (9 GW), potrivit GEM, o organizaţie care înregistrează proiecte legate de combustibili fosili şi energii regenerabile în lume.
Cu toate acestea, China se bazează în continuare pe centralele sale pe cărbune, o energie fosilă foarte poluantă, pentru a răspunde unei cereri în creştere de energie electrică.
De asemenea, se fac eforturi pentru a transporta o parte din energia regenerabilă, cea produsă în regiuni îndepărtate, către centrele economice şi dens populate din est.
Ţara nu este mai puţin capabilă să îşi atingă obiectivul de a reduce emisiile de carbon până în 2030, a dat asigurări Song Wen, responsabilă cu legislaţia şi reforma instituţională la Administraţia naţională a energiei.
Cererea internă de energie – cum ar fi emisiile de CO2 – continuă să crească. „China rămâne o ţară în dezvoltare” şi trece printr-un proces de „modernizare pentru o populaţie imenssă”, a amintit Song Wen.
În acest sens, Carta Albă exclude „orice formă de decuplare” şi orice „defalcare a lanţurilor industriale şi de aprovizionare” pentru a-şi atinge obiectivele climatice.