China mizează pe dialog ca să convingă regimul de la Phenian să renunţe la armele nucleare

Economica.net
10 03. 2013
697030_120408_north_korea_rocket_launch_49996800

Yang Jiechi a sugerat că susţinerea pe care China a acordat-o sancţiunilor ONU împotriva Coreei de Nord nu trebuie interpretată ca fiind o schimbare de atitudine, scrie New York Times, în ediţia online.

„Continuăm să credem că sancţiunile nu sunt scopul acţiunilor Consiliului de Securitate ONU şi nici o modalitate fundamentală de rezolvare a chestiunilor relevante”, a explicat Yang Jiechi.

După ce Coreea de Nord a efectuat al treilea test nuclear, în februarie, China s-a alăturat Statelor Unite şi a susţinut înăsprirea sancţiunilor ONU împotriva regimului de la Phenian.

Coreea de Nord a avertizat vineri că va renunţa la acordurile de neagresiune semnate cu Coreea de Sud, ameninţând că ar putea lansa un atac nuclear preventiv împotriva Statelor Unite, după noua serie de sancţiuni ONU.