China nu atrage Africa în capcana datoriilor – ministrul chinez de externe. Chinezii au devenit al doilea mare creditor al Kenyei după Banca Mondială
La Mombasa, unde China finanţează construcţia unui nou terminal la cel mai mare port din Africa de Est, Wang a spus că împrumuturile aferente acestor proiecte reprezintă un beneficiu reciproc, respingând ideea unei capcane.
„Acesta este un discurs care a fost creat de cei care nu vor să vadă dezvoltarea Africii”, a spus el reporterilor.”Dacă există o capcană, aceasta este sărăcia şi subdezvoltarea”.
Prezenţa lui Wang are loc după o vizită pe continent a secretarului de stat american Antony Blinken în luna noiembrie, o călătorie menită parţial să contracareze influenţa tot mai mare a Chinei în Africa.
La Washington, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price a lăudat parteneriatele oferite de SUA ţărilor africane, care sunt făcute „pe baza oportunităţilor reciproce, a respectului reciproc”, contrastând astfel, potrivit acestuia, cu proiectele chineze.
Nu le cerem partenerilor noştri să aleagă între SUA şi alte ţări, inclusiv Republica Populară Chineză. Nu vrem să-i forţăm să aleagă, dar vrem să le oferim alegeri, a spus el reporterilor.
Beijingul este cel mai mare partener comercial al continentului african, cu un comerţ direct de peste 200 de miliarde de dolari în 2019, potrivit cifrelor oficiale chineze.
China este adesea acuzată că îşi foloseşte statutul de creditor pentru a obţine concesii diplomatice şi comerciale, stârnind îngrijorări cu privire la capacitatea multor state africane de a-şi onora datoriile contractate.
China a devenit astfel al doilea mare creditor al Kenyei după Banca Mondială şi a finanţat proiecte de infrastructură costisitoare într-o ţară în care nivelul datoriilor a crescut vertiginos în ultimii ani.
În Mombasa, construcţia noului terminal reprezintă o investiţie de 353 de milioane de dolari. Beijingul a finanţat, de asemenea, cea mai scumpă infrastructură după obţinerea independenţei de către Kenya, o linie feroviară care a costat cinci miliarde de dolari.
În timpul unei vizite în Kenya în ianuarie 2020, Wang a descris linia drept un reper al Noilor Drumuri ale Mătăsii, iniţiativă chineză care finanţează proiecte de infrastructură.
Kenya se confruntă cu niveluri ridicate de dobândă pentru a finanţa investiţii care nu „generează o rentabilitate a investiţiei în viitorul apropiat”, a declarat pentru AFP analistul economic şi geopolitic Alikhan Satchu.
Ministrul chinez a discutat joi cu preşedintele Kenyatta, după ce s-a întâlnit cu mai mulţi miniştri kenyeni cu care a semnat acorduri în domeniile comerţului, sănătăţii, securităţii şi transferului de tehnologii verzi.
„Vizita este o dovadă a aprofundării relaţiilor dintre cele două ţări”, a declarat ministrul de externe kenyan, Raychelle Omamo, după întâlnire.
Tot joi, Wang a anunţat numirea unui emisar special pentru Cornul Africii, semnalând dorinţa Chinei de a se implica diplomatic într-o regiune afectată de conflicte.
„Vom continua să jucăm un rol şi mai mare pentru pacea şi stabilitatea regiunii”, a declarat şeful diplomaţiei chineze.
Anunţul său coincide cu sosirea trimisului american în exerciţiu pentru Cornul Africii, Jeffrey Feltman, care s-a întâlnit joi, la Addis Abeba, cu premierul etiopian Abyi Ahmed. Etiopia este zguduită de mai bine de un an de un război între armata federală şi rebelii din Tigray, o regiune din nordul ţării.
Miercuri, în Eritreea, Wang a comunicat opoziţia Chinei faţă de sancţiunile SUA împotriva acestei ţării extrem de închise, precum şi faţă de amestecul „în treburile interne ale altor ţări sub pretextul democraţiei şi al drepturilor omului”.
Washingtonul a impus anul trecut sancţiuni Asmarei pentru implicarea militară în conflictul din Tigray, marcat de masacre ale civililor şi violuri în masă.
Următoarea etapă a turneului ministrului chinez de externe Wang Yi va fi arhipelagul Comore.