China va fi reunificată! Nu vom renunţa la recurgerea la forţă în cazul Taiwanului – Xi Jinping

Economica.net
02 01. 2019
taiwan_76855775_49403300

Beijingul „îşi rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare” împotriva „forţelor externe” care acţionează contra reunificării paşnice şi împotriva acţiunilor separatiste, a avertizat preşedintele chinez într-un discurs solemn.

Taiwanul şi China continentală sunt guvernate separat din 1949, odată cu sfârşitul războiului civil chinez şi instalarea comuniştilor la Beijing.

Beijingul consideră insula ca una dintre provinciile sale şi pledează pentru „reunificarea” celor două maluri ale strâmtorii.

În pofida ameliorării relaţiilor dintre insulă şi continent în ultimii 40 de ani, Beijingul a continuat să ameninţe cu recurgerea la forţă pentru a-şi restabili suveranitatea în cazul independenţei oficiale a Taipeiului sau a unei intervenţii externe.

„Independenţa Taiwanului nu va putea conduce decât la un impas”, a avertizat Xi Jinping.

„China trebuie să fie reunificată şi va fi reunificată”, a mai spus liderul de la Beijing, citat de AFP.

Taiwanul nu va accepta un acord de tipul „o ţară, două sisteme”, declară preşedinta taiwaneză

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a declarat miercuri că insula nu va accepta un acord politic de tipul „o ţară, două sisteme” cu China şi că negocierile între China şi Taiwan trebuie să se facă de la guvern la guvern, informează Reuters.

Formula „o ţară, două sisteme” fusese utilizată de fostul lider chinez Deng Xiaoping în 1997 în aşteptarea retrocedării Hong Kong-ului de către Regatul Unit Chinei pentru a explica posibila reintegrare a teritoriului britanic în regimul comunist chinez, cu menţinerea sistemului său capitalist.

Tsai Ing-wen a reacţionat astfel la afirmaţia preşedintelui chinez Xi Jinping, care a declarat miercuri că nimeni nu poate schimba faptul că Taiwanul face parte din China şi că popoarele de pe cele două maluri ale strâmtorii Taiwan trebuie să caute „reunificarea”.

Preşedinta taiwaneză a cerut Chinei să înţeleagă gândirea şi necesităţile taiwanezilor.

În cursul discursului său de marţi cu ocazia Anului Nou, Tsai Ing-wen a declarat că China trebuie să utilizeze mijloace paşnice pentru a rezolva diferendul său cu Taiwanul şi să respecte valorile democratice ale insulei.