China oferă un acces mai mare companiilor străine la sectorul său financiar
Măsură, anunţată de ministrul chinez de Finanţe, Zhu Guangyao, vine la o zi după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a reiterat apelurile pentru un mai bun acces al firmelor străine pe piaţa chineză în cursul întâlnirilor sale cu preşedintele chinez, Xi Jinping.
‘De acum încolo, firmele străine vor putea deţine până la 51% din companiile mixte pe care le-au înfiinţat în China în domeniul acţiunilor, obligaţiunilor şi managementului fondurilor, faţă de o participaţie maximă de 49% până în prezent’, a precizat Zhu Guangyao. Acesta a adăugat că şi noul plafon de 51% va fi eliminat peste trei ani, în timp ce în cazul firmelor de asigurări companiile străine vor putea deţine totalitatea acţiunilor abia peste cinci ani.
Ministrul chinez de Finanţe a mai spus că reglementările actuale care împiedică investitorii străini să deţină participaţii majoritare la băncile locale vor fi eliminate, dar nu a oferit şi un calendar precis cu privire la această măsură.
Aceste decizii de relaxare a restricţiilor privind accesul companiilor străine la sectorul financiar chinez vin pe fondul presiunilor la care este supus Beijingul din partea guvernelor şi companiilor occidentale pentru a înlătura barierele şi a relaxa reglementările care restricţionează operaţiunile companiilor străine pe pieţele chineze.
În cursul recentei vizite la Beijing, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că relaţiile comerciale dintre SUA şi China sunt incorecte şi a cerut un acces mai mare pe piaţa chineză pentru companiile americane.