China pregăteşte noi legi pentru a-şi asigura securitatea naţională
Numărul trei al guvernului comunist, Zhao Leji, a făcut acest anunţ la Beijing în timpul actualei sesiuni anuale a Congresului Naţional al Poporului (NPC), unde este preşedinte al Comitetului Permanent – organismul de aproximativ 170 de membri care elaborează şi votează legile.
În prezentarea agendei legislative pentru acest an, Zhao a promis vineri că parlamentarii vor lucra, printre altele, pentru a „proteja cu hotărâre suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare ale Chinei”.
„Pentru a moderniza sistemul şi capacitatea de securitate naţională ale Chinei”, Beijingul va adopta „o lege privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, o lege a energiei, o lege a energiei atomice şi o lege privind siguranţa substanţelor chimice periculoase”, a spus el în discursul său.
Congresului Naţional al Poporului, care este de fapt foarte dependent de Partidul Comunist de guvernământ, intenţionează, de asemenea, să revizuiască „legea educaţiei pentru apărarea naţională şi legea securităţii cibernetice”, a declarat el în faţa parlamentarilor.
Zhao Leji nu a dat detalii despre conţinutul noilor legi sau despre data exactă a adoptării lor.
Sesiunea anuală a Parlamentului este o oportunitate pentru mass-media, observatori şi chinezi obişnuiţi de a arunca o privire asupra strategiei guvernului pentru anul care urmează.
NPC trebuie, de asemenea, să introducă şi să modifice legi în domenii variind de la stabilitatea financiară la sănătate.
„Educaţia în domeniul apărării naţionale şi securitatea cibernetică sunt priorităţi evidente pentru parlamentarii chinezi”, a declarat pentru AFP Jean-Pierre Cabestan, profesor şi expert în politica chineză cu sediul în Hong Kong.
„Ei vor să consolideze cadrul legal în aceste domenii. Aceasta este una dintre priorităţile lui Xi”, a adăugat el.
Anul trecut, China a aprobat o lege revizuită anti-spionaj care îi lărgeşte semnificativ definiţia, oferind Beijingului mai multă putere ca niciodată pentru a pedepsi ceea ce consideră a fi ameninţări la adresa securităţii naţionale.
O lege privind secretele de stat adoptată în februarie a adăugat noi categorii de informaţii sensibile, inclusiv „secretele de lucru”, adică informaţii care nu sunt clasificate ca secrete de stat, dar ar putea „împiedica activităţile normale ale organelor (de stat) sau ale unităţilor de muncă” dacă sunt divulgate.
„Una dintre principalele caracteristici ale activităţii parlamentare sub Xi Jinping (care a început la sfârşitul anului 2012) este concentrarea asupra legilor privind securitatea naţională”, a declarat pentru AFP Changhao Wei, fondatorul site-ului NPC Observer.
El a reamintit că mai mult de zece acte legislative privind securitatea naţională au fost adoptate în China începând cu 2014, inclusiv legi privind combaterea terorismului, serviciile de informaţii şi securitatea datelor.
„S-a lucrat mult pentru a pune în aplicare toată infrastructura legală necesară pentru a proteja ‘securitatea naţională'”, a spus Changhao Wei.
Sub conducerea lui Xi Jinping, „securitatea naţională este un domeniu prioritar al legislaţiei şi probabil va rămâne aşa în viitorul previzibil”, a adăugat el.