China pregăteşte un fond de 44 de miliarde de dolari pentru susţinerea dezvoltatorilor imobiliari
Iniţial, fondul va avea o capacitate de 80 de miliarde de yuani, graţie sprijinului oferit de China Construction Bank şi Banca Populară Chineză (PBOC), banca centrală chineză, a precizat sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Dacă modelul iniţial va funcţiona, alte bănci se vor alătura şi ele pentru a fi atins obiectivul de strângere de resurse de până la 300 de miliarde de yuani, a adăugat sursa.
Fondul urmează să fie utilizat pentru a finanţa achiziţia de proiecte de locuinţe neterminate şi a finaliza lucrările de construcţie, urmând ca ulterior locuinţele să fie închiriate persoanelor fizice, în conformitate cu planurile Guvernului chinez de a creşte închirierile de locuinţe, scrie Agerpres.
Criza de pe piaţa imobiliară a fost o problemă majoră pentru economia chineză în ultimul an, obligând autorităţile chineze să ofere o gamă largă de măsuri de sprijin pentru a stabiliza acest sector.
Informaţia privind înfiinţarea unui fond pentru investiţii în imobiliare a fost dezvăluită în premieră de furnizorul de informaţii financiare REDD, potrivit căruia fondul ar urma să sprijine mai mult de o duzină de dezvoltatori imobiliari, inclusiv gigantul China Evergrande Group care se confruntă cu probleme grave cu datoriile. Sursele citate de REDD susţin că fondul şi-a asigurat deja 50 de miliarde de yuani de la China Construction Bank precum şi o facilitate de 30 de miliarde de yuani de la Banca Populară Chineză (PBOC). Organismele de reglementare şi autorităţile locale urmează să selecteze care sunt dezvoltatorii imobiliari care sunt eligibili să fie sprijiniţi de viitorul fond, care ar putea să cumpere produse financiare emise de dezvoltatorii imobiliari sau să finanţeze achiziţionarea proiectelor dezvoltatorilor imobiliari de către cumpărători de stat, adaugă REDD.