China – Preşedintele Jinping va găzdui un summit cu liderul din Kazahstan şi alţi patru conducători ai fostelor republici sovietice din Asia Centrală

Preşedintele chinez Xi Jinping va găzdui săptămâna viitoare, în China, un summit inedit cu liderii celor cinci foste republici sovietice din Asia Centrală, într-un moment în care China îşi întăreşte influenţa asupra acestei regiuni aflate istoric sub influenţa rusă, informează luni AFP.
AGERPRES - lun, 08 mai 2023, 09:43
China - Preşedintele Jinping va găzdui un summit cu liderul din Kazahstan şi alţi patru conducători ai fostelor republici sovietice din Asia Centrală

Acest summit „China-Asia Centrală”, primul de acest gen, îi va reuni pe liderii Kazahstanului, Kîrgîzstanului, Tadjikistanului, Uzbekistanului şi Turkmenistanului, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez, scrie Agerpres.

Reuniunile se vor desfăşura în 18-19 mai în oraşul Xi’an (nord), punct de plecare al vechiului Drum al Mătăsii.

China mai informase cu privire la acest summit, însă până acum nu erau cunoscute datele exacte.

Rusia, care consideră de la mijlocul secolului al XIX-lea Asia Centrală zona sa de interes, îşi vede rolul contestat şi aliaţii săi tradiţionali regionali atraşi de China, Turcia şi de ţările occidentale.

Această tendinţă se accelerează după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, chiar dacă Moscova păstrează puternice pârghii de influenţa.

Ţările autoritare din Asia Centrală invitate de Beijing fac parte din „Noile drumuri ale mătăsii”, un uriaş proiect de infrastructuri rutiere, feroviare şi portuare, iniţiat de China.

Influenţa tot mai mare a gigantului asiatic în regiune generează însă o oarecare neîncredere în rândul populaţiei, în special în Kîrgîzstan şi în Kazahstan.

Represiunea puterii chineze în provincia Xinjiang împotriva uigurilor – etnie majoritar musulmană ce provine tot din Asia Centrală – constituie unul dintre motivele acestor reticenţe.

Semn al interesului în creştere al Beijingului pentru Asia Centrală, Xi Jinping a întreprins anul trecut în Kazahstan prima sa deplasare în afara ţării de la începutul pandemiei de COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
Un meteorit căzut în Georgia ar putea fi mai vechi decât Pământul
Un meteorit căzut în Georgia ar putea fi mai vechi decât Pământul
Un meteorit care a supraviețuit trecerii prin atmosfera terestră și a făcut o gaură în acoperișul unei case din statul american Georgia în cea de-a doua parte a lunii iulie, ar putea fi mai......
Isărescu, despre intrarea în Euro: Am renunțat. Din 2018 nu am mai putut colabora cu Guvernul. Poate peste 5-7 ani reluăm discuțiile
Isărescu, despre intrarea în Euro: Am renunțat. Din 2018 nu am mai putut colabora cu Guvernul. Poate peste 5-7 ani reluăm ...
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a arătat, la prezentarea Raportului asupra Inflației, că discuțiile privind adoptarea ...
Peste jumătate dintre solurile Europei și coastele mediteraneene sunt afectate de secetă
Peste jumătate dintre solurile Europei și coastele mediteraneene sunt afectate de secetă
Peste jumătate din solurile Europei şi ale coastelor mediteraneene au fost afectate în iulie de secetă (52%) pentru a ...
Prețurile au  luat foc în iulie și inflația va urca către 10%, românii nu mai consumă, recesiunea e greu de evitat. Guvernatorul Mugur Isărescu: Așteptările nu sunt deloc pozitive. Avem o cocoașă frumușică.
Prețurile au luat foc în iulie și inflația va urca către 10%, românii nu mai consumă, recesiunea e greu de evitat. ...
Guvernatorul Mugur Isărescu prezintă acum raportul asupra inflației. Indicele Prețurilor de Consum a explodat în iulie, ...