China prezintă simptomele unei crize financiare de proporţii – Nomura

 Economia Chinei, a doua ca mărime din lume, prezintă aceleaşi simptome de criză care au declanşat colapsul din sectorul financiar global în 2008, avertizează economişti ai băncii nipone Nomura, citaţi de CNBC.
Economica.net - lun, 18 mart. 2013, 12:52
China prezintă simptomele unei crize financiare de proporţii - Nomura

Acumularea rapidă a datoriilor, declinul creşterii economice potenţiale şi preţurile mari ale proprietăţilor imobiliare sunt trei semne de îngrijorare care nu trebuie minimalizate, au afirmat analiştii Zhiwei Zhang şi Wendy Chen.

„China se confruntă cu riscuri în creştere de criză financiară sistemică, iar guvernul trebuie să ia măsuri rapid pentru a limita aceste riscuri. Considerăm că amploarea riscurilor financiare din China nu sunt evaluate corect de investitori”, au scris analiştii într-un raport.

Potrivit celor doi, menţinerea unei politici monetare relaxate în China în acest an va creşte posibilitatea unei crize financiare în 2014, întrucât poate alimenta inflaţia şi îndatorarea la nivelul economiei.

„Este în mod clar o alegere dificilă, dar nu o putem exclude, din cauza presiunilor foarte mari în China pentru menţinerea creşterii economice puternice”, se arată în raport.

Guvernul de la Beijing a transmis în ultimele săptămâni mai multe mesaje „puternice”, arătând că este preocupat de riscurile financiare din economie.

Pe lângă nivelul ridicat de îndatorare, China se confruntă şi cu declinul creşterii potenţiale, afirmă economiştii, ca urmare a scăderii forţei de muncă. Populaţia aptă de muncă a ţării a început să scadă în 2012, potrivit Nomura. Anul trecut, economia Chinei a avansat cu 7,8%, cel mai lent ritm din 13 ani, în timp ce pentru acest an, guvernul ţinteşte 7,5%.

Creşterea foarte rapidă a preţurilor imobiliare este ultimul semn, întrucât avansul foarte puternic al preţurilor a precedat în general crizele bancare, au afirmat economiştii Nomura.

Potrivit datelor oficiale, preţurile locuinţelor au crescut cu 113% între 2004 şi 2012 în marile oraşe din China. Un studiu realizat de profesori de la Universitatea Tsinghua (China) şi Universitatea Naţională din Singapore indică, însă, un avans de 250% în 2004-2009.

În comparaţie, indicele Case-Shiller al pieţei imobiliare din SUA a urcat cu 84% între 2001 şi 2006.

Guvernul a recunoscut riscurile din sectorul imobiliar şi a impus unele măsuri pentru a stabiliza preţurile, însă acestea nu vor reuşi să menţină controlul pe termen mai lung, potrivit Nomura.

Te-ar mai putea interesa și
Cum funcționează un termoșemineu pe peleți și cât economisești lunar
Cum funcționează un termoșemineu pe peleți și cât economisești lunar
Spre deosebire de centralele clasice, care pot părea rigide și lipsite de farmec, termoșemineele pe peleți oferă o atmosferă caldă, atât la propriu, cât și la figurat. Imaginează-ți......
Ferrari a lansat modelul hibrid 296 Speciale, care va fi lansat înainte de prima apariție electrică a companiei
Ferrari a lansat modelul hibrid 296 Speciale, care va fi lansat înainte de prima apariție electrică a companiei
Ferrari și-a reîmprospătat gama sa hibridă cu noul 296 Speciale și versiunea sa decapotabilă, în timp ce producătorul ...
Câte firme au fost radiate la nivel naţional în primul trimestru din 2025 – date ONRC
Câte firme au fost radiate la nivel naţional în primul trimestru din 2025 – date ONRC
Un număr de 21.006 firme au fost radiate la nivel naţional, în primul trimestru din 2025, cu 16,95% mai puţine comparativ ...
Ce se întâmplă cu ratele creditelor ipotecare – Cât scad ca pondere în veniturile unu debitor  (analiză Ipotecare.ro)
Ce se întâmplă cu ratele creditelor ipotecare – Cât scad ca pondere în veniturile unu debitor (analiză Ipotecare.ro)
Ratele creditelor ipotecare scad ca pondere în veniturile unui debitor pe termen lung, în ciuda variaţiei dobânzilor, ...