China promite o politică monetară flexibilă pentru prima oară din 2011

Biroul Politic, al doilea nivel de comandă al Partidului Comunist Chinez (PCC), a promis luni că va opta pentru politici fiscale "mai proactive" şi "flexibilitate moderată" în chestiuni monetare, cu scopul de a "impulsiona consumul în mod energic" în 2025, transmite EFE.
AGERPRES - lun, 09 dec. 2024, 13:10
China promite o politică monetară flexibilă pentru prima oară din 2011

Potrivit presei locale, aceasta este prima dată din 2011 când autorităţile chineze îşi schimbă atitudinea cu privire la politica monetară, care fusese deja „moderat flexibilă” între 2009 şi 2010 şi care, în ultimii 14 ani, a fost „stabilă şi fermă”, scrie Agerpres.

Documentul, publicat de agenţia oficială de ştiri Xinhua, indică faptul că PCC va avea printre obiectivele sale „extinderea cererii naţionale în toate direcţiile” şi „îmbunătăţirea eficienţei investiţiilor”.

„Vom îmbogăţi şi îmbunătăţi ‘setul nostru de instrumente’ politice, vom consolida ajustările anticiclice extraordinare şi vom oferi o ‘combinaţie de lovituri’ politice pentru a îmbunătăţi controlul macro precis şi eficient pentru viitor”, se arată în document.

Bloomberg subliniază că acest semnal de flexibilitate, transmis cu câteva săptămâni înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă şi de escaladarea previzibilă a războiului comercial cu SUA, îi va linişti pe investitorii care au fost dezamăgiţi după un anunţ anterior de stimulare care s-a concentrat mai mult pe răscumpărarea ” datoriei ascunse” a guvernelor regionale decât în stimularea consumului.

În orice caz, autorităţile chineze îşi vor menţine poziţia de „căutare a progresului, menţinând în acelaşi timp stabilitatea”, concentrându-se, de asemenea, pe reducerea şi prevenirea riscurilor în domenii cheie ale economiei: „Trebuie (…) să menţinem ferm linia roşie a nu permite să existe riscuri sistemice”.

Documentul solicită, de asemenea, „să se facă o treabă bună în privinţa protejării mijloacelor de trai şi a securităţii şi stabilităţii oamenilor, pentru a proteja stabilitatea situaţiei sociale generale” în vederea îmbunătăţirii perspectivele populaţiei. „Trebuie să ne străduim mai mult pentru a îmbunătăţi sentimentul de realizare, fericire şi securitate în rândul populaţiei”, se arată în document.

În ceea ce priveşte criza imobiliară prelungită, un factor cheie deoarece sectorul imobiliar a ajuns să reprezinte aproape o treime din PIB-ul naţional, iar locuinţele reprezintă una din cele mai populare forme de investiţii pentru familiile chineze, Biroul Politic propune eforturi de „stabilizare a pieţei”, la fel ca pentru bursele de valori.

În legătură cu relaţiile economice cu restul lumii, liderii chinezi cer „extinderea deschiderii la nivel înalt către restul lumii şi stabilizarea comerţului exterior şi a investiţiilor străine”.

Miercuri, este aşteptat să înceapă Conferinţa Comitetului Central privind Activitatea Economică, o reuniune anuală cheie, în care liderii chinezi vor discuta timp de două zile, cu uşile închise, obiectivele economice pentru anul viitor.

Cererea scăzută la nivel naţional şi internaţional, împreună cu riscurile de deflaţie, stimulii insuficienţi, o criză imobiliară care nu s-a încheiat sau lipsa de încredere în rândul consumatorilor şi al sectorului privat reprezintă câteva din cauzele invocate de analişti în explicaţiile pe care le dau despre ceea ce se întâmplă în a doua cea mai mare economie a lumii.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care acoperă peste 9.400 de angajați
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea Anuala a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, unde a discutat despre problemele din sistem şi măsurile aplicate până......
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente și a ONG-urilor
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente ...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa ...
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Responsabili britanici din domeniul securităţii investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor ...
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi torenţiale şi răcire accentuată ...