China reacţionează şi majorează tarifele vamale pentru produse americane în valoare de 60 miliarde dolari

China intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde dolari, a anunţat luni Ministerul chinez de Finanţe, ca reacţie la decizia SUA de a majora tarifele vamale pentru produsele chineze, informează Reuters şi AFP. 
Economica.net - lun, 13 mai 2019, 13:29
China reacţionează şi majorează tarifele vamale pentru produse americane în valoare de 60 miliarde dolari

Într-un comunicat de presă, Ministerul chinez de Finanţe a precizat că, începând cu data de 1 iunie 2019, vor fi impuse tarife vamale variind între 5% şi 25% pentru un număr de 5.140 de produse americane.

Măsura autorităţilor chineze vine la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump a avertizat Beijingul să nu reacţioneze la ultimele tarife vamale impuse de SUA, subliniind că escaladarea războiului comercial între Beijing şi Washington „nu ar face decât să înrăutăţească lucrurile”.

Războiul comercial dintre SUA şi China, primele două economii ale lumii, s-a agravat vineri după ce Trump a impus taxe vamale suplimentare de 25% pentru importuri de bunuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari.

SUA cer o reducere a uriaşului lor deficit comercial faţă de China (378 miliarde de dolari în 2018), ‘modificări structurale’, precum încetarea transferurilor forţate de tehnologie, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi renunţarea la subvenţionarea companiilor de stat chineze.

Ultimele decizii ale autorităţilor de la Washington şi Beijing agravează un război comercial care îi nelinişteşte pe investitori şi riscă să afecteze economia mondială. „Noile tarife vamale ar putea de asemenea determina o vânzare accelerată a activelor riscante pe plan global, la înăsprirea condiţiilor financiare şi la încetinirea creşterii economiei mondiale”, a avertizat Michael Taylor, director pentru Asia-Pacific în cadrul Moody’s Investors Service.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul Bolojan: Avem decontări fictive în spitale. Avem cheltuieli cu medicamentele scăpate de sub control. Cornul abundenţei din sănătate nu mai există
Premierul Bolojan: Avem decontări fictive în spitale. Avem cheltuieli cu medicamentele scăpate de sub control. Cornul ...
"Avem decontări fictive sau umflate în spitale, în multe cazuri. Avem cheltuieli cu medicamentele scăpate de sub control, care se extind de la an la an. Și Casele de sănătate, Ministerul......
Miniştrii europeni ai Comerţului vor discuta luni ultimele tarife anunţate de Trump
Miniştrii europeni ai Comerţului vor discuta luni ultimele tarife anunţate de Trump
Miniştrii Comerţului din Uniunea Europeană (UE) se vor reuni, luni, la Bruxelles într-o reuniune extraordinară, la care ...
Rusia anunţă capturarea a două noi localităţi în estul Ucrainei
Rusia anunţă capturarea a două noi localităţi în estul Ucrainei
Rusia a capturat în ultimele două zile încă două sate din regiunea Doneţk din vestul Ucrainei, a anunţat duminică ...
Aproape 10 candidaţi pe un loc la Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, la taxă, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Aproape 10 candidaţi pe un loc la Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, la taxă, la Universitatea „Alexandru ...
Cea mai mare concurenţă la sesiunea de admitere în anul universitar 2025 - 2026 la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" ...