China recunoaşte marile realizări ale lui Piedone in Sectorul 4 din Bucureşti

Primăria Sectorului 4 anunţă triumfalist că vizita în China a primarului Piedone a fost un succes răsunător. ”În timpul întâlnirii, Delegaţiile Oficiale Chineze au manifestat o simpatie deosebită faţă de Edilul Cristian Popescu – Piedone, fiind la curent cu activitatea şi realizările acestuia din Sectorul 4”.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 16:19

Cu ce se ocupă funcţionarii publici din Sectorul 4? În special cu imaginea primarului Cristian Popescu Piedone. Cât de bine o fac se poate vedea şi din comunicatul de mai jos, pe care îl redăm integral.

”Miercuri, 7 decembrie 2011, Primarul Sectorului 4, Cristian PopescuPiedone împreună cu delegaţia UNPR au fost primiţi la cel mai înalt nivel de domnul Liu Wei, Vice  – Secretar al Partidului Comunist Chinez al Provinciei SHANG DONG.

În cadrul întâlnirii, au fost demarate procedurile de înfrăţire a Primăriei Sectorului 4 cu Primăria SHANG DONG, urmând ca la prima vizită a oficialităţilor chineze la Bucureşti, din luna februarie 2012, să se parafeze înfrăţirea între cele două Instituţii.

Primarul Cristian Popescu – Piedone a făcut acest demers sprijinit de UNPR, strict în interesul locuitorilor Sectorului 4, privind problemele administrative, în special pentru accesarea unor credite, în vederea izolării termice a celor 1600 de blocuri din Sectorul 4.

În timpul întâlnirii, Delegaţiile Oficiale Chineze au manifestat o simpatie deosebită faţă de Edilul Cristian Popescu – Piedone, fiind la curent cu activitatea şi realizările acestuia din Sectorul 4, de altfel, punctând şi faptul că a fost ales pe un vot popular.

Cu o suprafaţă de aproximativ 200.000 km² şi 95, 8 milioane de locuitori,  Provincia Chineză SHANG DONG se mândreşte cu 25 de porturi maritime, 9 aeroporturi internaţionale şi 10 aeroporturi interne, fiind a doua provincie din China, dezvoltată economic şi industrial.

„Aveţi respectul şi aprecierea noastră ştiind că aţi fost şi sunteţi alături de cetăţenii Sectorului dumneavoastră. Şi dacă aşa va fi în continuare, China vă va sprijini”, au declarat reprezentanţii Provinciei SHANG DONG din China”.

Te-ar mai putea interesa și
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi votat în Parlament
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi ...
Proiectul de buget de stat al României va fi prezentat în cadrul coaliţiei de guvernare până la data de 27 ianuarie, relatează Agerpres....
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în ...
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...