China reduce rata dobânzii, pe fondul încetinirii economiei
Analiştii consideră că PBOC merge pe sârmă în eforturile sale de a redresa economia. Dacă oferă prea multe stimulente, sporesc presiunile inflaţioniste şi ar putea exista scurgeri de capitalul, în condiţiile în care marile bănci centrale au majorat agresiv dobânzile, scrie Agerpres.
Totuşi, cererea slabă pentru credite forţează PBOC să adopte măsuri pentru stimularea economiei.
Luni, PBOC a redus dobânda de bază pe un an cu cinci puncte de bază, la 3,65%, în timp ce dobânda pe cinci ani a fost redusă cu 15 puncte de bază, la 4,30%. Aceasta din urmă influenţează preţurile creditelor ipotecare.
„Per ansamblu, impresia provocată de recentul anunţ al PBOC este că politica monetară a fost relaxată, dar nu dramatic. Anticipăm două noi reduceri de peste 10 puncte de bază în acest an şi reducerea fondurilor pe care băncile comerciale trebuie să le păstreze sub formă de rezerve în următorul trimestru”, a apreciat Sheana Yue, economist la Capital Economics.
Într-un sondaj realizat săptămâna trecută de Reuters, 25 dintre cei 30 de respondenţi au previzionat o reducere a dobânzii de bază pe un an cu zece puncte de bază şi majoritatea o reducere de peste zece puncte de bază a dobânzii de bază pe cinci ani.
A doua economie mondială a evitat la limită contractarea în trimestrul doi din 2022, după ce restricţiile şi criza imobiliară au afectat semnificativ încrederea consumatorilor şi a oamenilor de afaceri.
Datele publicate săptămâna trecută arată o încetinire neaşteptată în iulie a economiei, unele bănci globale de investiţii, inclusiv Goldman Sachs şi Nomura, înrăutăţindu-şi previziunile privind evoluţia Chinei în 2022.
Goldman Sachs se aşteaptă anul acesta la un avans al PIB-ului Chinei de 3% (de la un nivel estimat anterior de 3,3%), mult sub ţinta autorităţilor de la Beijing, de aproximativ 5,5%.
Reducerea semnificativă a dobânzii de bază pe cinci ani subminează eforturile autorităţilor de a stabiliza sectorul imobiliar, după o serie de falimente în rândul dezvoltatorilor şi un declin semnificativ al vânzărilor de locuinţe, pe fondul reducerii cererii.