China, retrogradată de Fitch, din cauza expansiunii prea rapide a creditării

Economica.net
10 04. 2013
china_flag_123_45569700

China a înregistrat o creştere accelerată a creditării în urma pachetului de stimulare economică introdus în 2008-2009 în contextul crizei globale.

Finanţarea venită din credite bancare are o pondere în scădere pe piaţa din China, notează Fitch.

„Proliferarea altor forme de credit, în afara celor bancare, reprezintă o sursă de risc din perspectiva stabilităţii financiare”, potrivit agenţiei de rating.

Autorităţile au arătat în ultima perioadă o îngrijorare tot mai mare în privinţa activităţii de creditare nereglementată (shadow banking), iar instituţia de supraveghere a cerut băncilor să verifice mai riguros activele unor produse de administrare a averii, astfel încât să evite posibile riscuri pentru sistemul financiar.

Calculele Fitch estimează îndatorarea statului chinez la 49,2% din PIB, în linie cu media ţărilor din ctegoria de rating „A-„. Calificativul Chinei pentru credite în valută a fost însă confirmat la „A+”, susţinut de rezervele valutare ale ţării, cele mai mari din lume, de 3.300 miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut.