China – Rezervele valutare au crescut uşor, la 3.226 miliarde de dolari, în februarie

Rezervele valutare ale Chinei au crescut în mod surprinzător în luna februarie, arată datele oficiale publicate joi chiar dacă dolarul american s-a apreciat în raport cu alte valute importante, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 07 mart. 2024, 12:13
China - Rezervele valutare au crescut uşor, la 3.226 miliarde de dolari, în februarie

Administraţia de Stat pentru Schimb Valutar (SAFE), entitatea responsabilă de gestionarea rezervelor valutare şi de aur ale Chinei, a informat că rezervele valutare ale Chinei au crescut cu 6,5 miliarde de dolari, sau 0,2%, într-o lună, până la 3.226 miliarde de dolari, peste cifra de 3.205 miliarde de dolari prognozată de analiştii intervievaţi de Reuters, scrie Agerpres.

Pe parcursul lunii trecute, yuan-ul chinez s-a depreciat cu 0,25% în raport cu dolarul, în timp ce moneda americană a crescut cu 0,6% în raport cu un coş de valute.

De asemenea, Banca Centrală a Chinei a continuat să cumpere aur în luna februarie, pentru a 16-a lună consecutivă, continuând un şir de achiziţii care au ajutat metalul galben să atingă o cotaţie record.

Datele oficiale publicate joi arată că, la finele lunii februarie, rezervele de aur ale Chinei au ajuns la 72,58 milioane de uncii, echivalentul a 2.257 de tone, de la 72,19 milioane uncii la finele lunii ianuarie. Valoarea rezervelor de aur ale Chinei a urcat la 148,64 miliarde de dolari la finele lunii februarie, de la 148,23 miliarde de dolari la finele lui ianuarie.

Preţul spot al aurului a atins un nou maxim istoric săptămâna aceasta, pe măsură ce pieţele financiare mizează pe posibilitatea ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânzile abia la finalul acestui an. La aceasta se adaugă achiziţiile de aur ale băncilor centrale, în special a celei chineze, care au impulsionat şi ele cotaţiile la aur.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis mixt ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis mixt ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis mixt ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor a scăzut la 68,98 de milioane de lei (13,7 milioane de euro), de la 71,45 de......
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate să plătească nici până acum ultima tranșă pentru el din cauza sancțiunilor impuse Rusiei
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate ...
Zece milioane de dolari datorate clubului ŢSKA Moscova de către formaţia engleză de fotbal West Ham United rămân neplătite ...
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program ...
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni pe termen lung
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă ...
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de ...