China se pregăteşte pentru războiul comercial cu SUA – Banca Centrală va adopta noi măsuri pentru sprijinirea economiei în 2025
PBoC „va adera la o orientare şi o abordare favorabilă a politicii monetare” în 2025, a declarat guvernatorul Pan Gongsheng la un forum financiar desfăşurat la Beijing. Acesta a reiterat că Banca Centrală „va accelera ajustările anticiclice ale politicii monetare”, o frază care în mod obişnuit se referă la stimularea economiei. De asemenea, vor fi utilizate diverse instrumente pentru a menţine un nivel ridicat al lichidităţilor şi un cost scăzut de împrumut pentru companii şi rezidenţi, a adăugat oficialul.
Măsurile de politică monetară sunt critice pentru a sprijini economia chineză anul viitor, după ce preşedintele ales al SUA a anunţat că vrea să impună taxe vamale suplimentare la bunurile din China. Acestea ar afecta exporturile, care au fost motorul cheie al creşterii PIB-ului Chinei de la pandemie, scrie Agerpres.
Marţi, yuanul se tranzacţiona la cel mai redus nivel faţă de dolar din ultimul an.
În ultimele săptămâni a doua economie mondială a arătat semne de stabilizare, după ce autorităţile au anunţat măsuri masive de stimulare a PIB-ului şi a pieţei bursiere. Analiştii se aşteaptă ca PBoC să reducă din nou dobânzile şi suma de bani pe care băncile trebuie să o deţină sub formă de rezerve.
Autorităţile chineze au dat recent publicităţii noi date statistice care arată că, în perioada iulie-septembrie 2024, a doua economie a lumii a înregistrat cea mai slabă performanţă de la începutul lui 2023, în pofida numeroaselor eforturi ale Beijingului de a stabiliza o economie afectată de un consum anemic şi o criză în sectorul imobiliar.
Biroul Naţional de Statistică a anunţat că Produsul Intern Brut a crescut cu 4,6% în ritm anual în trimestrul al treilea, pe fondul unui „mediu extern complicat şi dificil precum şi al noilor probleme de dezvoltare economică internă”.
Chiar dacă este vorba de o performanţă uşor mai bună decât creşterea de 4,5% aşteptată de analişti, totuşi este mai puţin decât avansul de 4,7% înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an. Şi mai important, aceasta cea mai slabă performanţă economică înregistrată de la începutul lui 2023, când China tocmai pusese capăt politicii sanitare ‘zero Covid’ care a paralizat deplasările şi consumul, ceea ce a afectat şi activitatea economică.
De la un trimestru la altul, economia chineză a înregistrat o creştere de 0,9% în trimestrul al treilea, comparativ cu un avans de 0,7% în trimestrul aprilie-iunie, şi sub estimările analiştilor care mizau pe un avans de 1%.
Principalul motiv al încetinirii economiei chineze îl reprezintă criza persistentă din sectorul imobiliar. Mult timp motorul de creştere al economiei chineze, sectorul imobiliar trece în prezent printr-o perioadă dificilă, cu dezvoltatori imobiliari îndatoraţi, construcţii nefinalizate şi preţuri care scad, chiar şi în marile oraşe.