China se pregăteşte să formeze cel mai mare producător mondial de aluminiu
Potrivit acestora, compania energetică de stat State Power Investment Corp (SPI) discută în prezent vânzarea activelor sale din domeniul aluminiului către grupul Aluminum Corp of China (Chinalco), ceea ce va permite SPI să îşi concentreze investiţiile spre construcţia de reactoare nucleare, o prioritate naţională în China.
Dacă această restructurare se va încheia cu succes, Aluminum Corp of China (Chinalco), în prezent al treilea producător mondial de aluminiu, va trece în faţa grupului rus Rusal şi a rivalului american Alcoa. În prezent, acesta are o capacitate de producţie de 3,8 milioane tone pe an iar prin preluarea activelor SPI va dobândi capacităţi de producţie de 2,7 milioane tone pe an. Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită, cum se întâmplă de obicei în cazul schimburilor de active derulate între companiile de stat din China.
În paralel, China are în prezent în faza de construcţie un număr de 28 de reactoare nucleare şi intenţionează să construiască alte câteva zeci la un cost estimat la 150 de miliarde de dolari, ceea ce va pune presiune pe capacităţile financiare ale celor două mari companii energonucleare China National Nuclear Corp (CNNC) şi China General Nuclear Power Corp (CGN). Decizia State Power Investment Corp (SPI), companie formată în luna iunie din fuziunea China Power Investment (al şaselea producător mondial de aluminiu) cu producătorul de energie nucleară State Nuclear Power Technology Corp (SNPTC), de a abandona activităţile din domeniul aluminiului ar da Chinei un al treilea mare jucător în domeniul energiei nucleare.
Beijingul a început să redistribuie active între companiile de stat naţionale şi cele provinciale în încercarea de a crea campioni industriali mai eficienţi şi mai competitivi. Consolidarea industrială va fi un test al ambiţiilor Beijingului de a restructura vasul sector al companiilor de stat, în special într-un moment de încetinire a creşterii economice.