China şi-a propus vaccinarea a 40% din populaţie până la finalul lui iulie

02 03. 2021
sinovac

 China şi-a propus să vaccineze cu cel puţin o doză 40% din populaţia sa împotriva COVID-19 până la finalul lunii iulie, a declarat marţi, pentru Reuters, un expert chinez implicat în răspunsul Beijingului la pandemia cauzată de noul coronavirus.

Zhong Nanshan a afirmat că în prezent în China rata dozelor de vaccin administrat la 100 de persoane este 3,56, mult mai redusă decât în Israel, Emiratele Arabe Unite şi SUA.

Într-o conferinţă online organizată de Universitatea Tsinghua din China şi Institutul Brookings din SUA, Zhong a spus că ţinta este vaccinarea a 40% din populaţia chineză până la finalul lui iunie. Totuşi, într-o declaraţie făcută marţi pentru Reuters, el a revenit, precizând că acest obiectiv ar urma să fie atins în luna iulie, după ce a luat în calcul proporţia persoanelor care nu doresc să se vaccineze.

Rata de 40% până la sfârşitul lui iulie va include persoanele care au primit fie o doză, fie două doze de vaccin.

Trei dintre vaccinurile anti-COVID-19 produse şi aprobate în China necesită administrarea în două doze, iar cel de-al patrulea vaccin doar într-o singură doză.

Până la 28 februarie, China a administrat 50,52 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Vaccinul produs de Sinovac este utilizat în campaniile de vaccinare din Brazilia, Turcia şi Indonezia.