China şi-ar putea exagera intenţionat PIB cu 1.000 mld. dolari, publicând date eronate – studiu

Economica.net
18 08. 2013
china_flag_123_45569700_60845900_65034900

Datele macroeconomice publicate de autorităţile chineze sunt tratate cu scepticism de unii economişti, iar studiul realizat de un profesor de la HSBC Business School din cadrul Universităţii Pekin încearcă să clarifice amploarea discrepanţelor, notează CNBC.

„Există dovezi solide care arată că datele privind rata reală a creşterii PIB şi, în cele din urmă, PIB real, ar putea fi puternic exagerate”, a declarat Christopher Balding, profesor asociat la HSBC Business School şi autor al raportului.

Prin „nereguli semnificative şi sistematice”, estimările oficiale exagerează PIB real al Chinei cu 8-12%, sau circa 1.000 de miliarde de dolari, a spus Balding. PIB al Chinei s-a situat la 8.320 miliarde de dolari anul trecut.

Balding a analizat date din perioada 2001-2011 şi a descoperit că cifrele privind inflaţia au fost manipulate într-un mod care a condus şi la distorsionarea altor date, precum PIB şi venitul cheltuibil.

„Dacă datele privind inflaţia nu sunt corecte, sau sunt voit greşite, cum par a fi de fapt, vor afecta alte segmente de date economice şi financiare, conducând la disparităţi mari în timp. Este îngrijorător că un birou de statistică ar manipula şi produce date eronate”, a spus profesorul.

Raportul se concentrează mai ales pe date privind inflaţia în sectorul imobiliar, componenta cu cea mai mare pondere în Indicele Preţurilor de Consum din China. Dezvoltarea economică foarte rapidă a Chinei a cauzat o migraţie de amploare a populaţiei de la sate către oraşe, iar preţurile la locuinţe au „explodat” în zonele cu industrie dezvoltată. Statisticile oficiale arată, însă, că preţurile locuinţelor din zonele rurale au crescut mai mult decât cele din oraşe, afirmă Balding.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică al Chinei, preţurile locuinţelor private din zonele rurale au crescut în medie cu 1,67% pe an, de peste trei ori mai rapid decât cele din zonele urbane, unde media se situează la 0,53%.

În plus, statisticile oficiale sugerează că preţurile locuinţelor private din China au avansat cu numai 8,14% în 11 ani, în pofida dezvoltării puternice a sectorului imobiliar şi a majorării PIB de circa cinci ori.

„Afirmaţia privind creşterea cu mai puţin de 10% a componentei imobiliare a indicelui preţurilor de consum între 2000 şi 2011 este pur şi simplu comică”, a afirmat Balding.

Analiştii sunt de mult timp reticenţi în privinţa datelor publicate de autorităţile chineze.

Qinwei Wang, economist pentru China la firma britanică de cercetare Capital Economics, a declarat că discrepanţa dintre datele oficiale privind PIB şi calculele Capital Economics au devenit mai evidente anul trecut.

„Începând din 2012, indicatorul nostru sugerează o încetinire economică în China mai puternică decât cea arătată de datele oficiale. Datele Capital Economics sugerează că economia Chinei a înregistrat o creştere uşor mai ridicată de 6%, cu 1-2 puncte procentuale mai redusă decât cea oficială”, a afirmat Qinwei.

Profesorul de la HSBC Business School a declarat că speră ca cercetarea sa să schimbe modul în care autorităţile chineze folosesc datele.