China şi Germania resping orice utilizare a unei arme nucleare – cancelarul Scholz
„Războiul în Ucraina creează o situaţie periculoasă pentru lumea întreagă şi chiar şi în China se ştie că o escaladare ar avea consecinţe pentru întreaga lume”, a declarat presei Olaf Scholz.
„Acesta este motivul pentru care este foarte important pentru mine să subliniez, să spun clar că o escaladare” a războiului „sub forma utilizării unei arme nucleare tactice este exclusă şi sunt foarte încântat că cel puţin pe acest subiect am ajuns la un acord”, a afirmat el.
Cancelarul german a efectuat vineri o vizită de o zi la Beijing, unde s-a întâlnit în special cu preşedintele Xi şi cu şeful guvernului chinez.
China, oficial neutră în conflictul ucrainean, este considerată adesea de către occidentali prea conciliantă faţă de Moscova.
SUA s-au declarat în această săptămână „din ce în ce mai preocupate” de eventualitatea unei potenţiale lovituri nucleare a Rusiei în cadrul războiului în Ucraina.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent nr.2 în Consiliul de Securitate al Rusiei, a menţionat din nou marţi arma nucleară.
Voinţa ucrainenilor de a recuceri toate teritoriile ocupate, între care Crimeea şi Donbas, „ameninţă existenţa Statului nostru” şi oferă „un motiv direct” pentru a face uz de „mijloacele de descurajare nucleară”, declarase Medvedev.
Confruntat cu o rezistenţă ucraineană tenace, alimentată de ajutorul militar occidental, Vladimir Putin a făcut el însuşi o aluzie la bomba atomică într-un discurs televizat la 21 septembrie.
Rusia, în schimb, a acuzat Ucraina că se pregăteşte să utilizeze „bombe murdare” împotriva trupelor sale.