China şi Kazahstan vor construi facilităţi comune în valoare de 26 miliarde de dolari

Economica.net
06 09. 2016
tenge_kazahstan_444444_33004800

În următorii cinci ani, China şi Kazahstanul vor construi facilităţi comune în valoare de 26 miliarde de dolari, iar Fondurile comune ale celor două ţări acţionează pentru a sprijini proiectele. Sunt deja pregătite facilităţile pentru două mari proiecte în sectorul auto şi al procesării ţiţeiului, iar alte patru facilităţi, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an.

China este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Kazahstanului, după Olanda, Marea Britanie şi SUA., în condiţiile în care investiţiile Beijingului în economia kazahă s-au ridicat anul trecut la 15 miliarde de dolari. Principalele investiţii au fost realizate în domeniul transporturilor, al depozitării, al ţiţeiului şi gazelor naturale, al construcţiilor şi al industriei mineralelor.

Fondul suveran de investiţii al Chinei, China Investment Corporation, deţine aproximativ 11% din acţiunile comune ale KMG EP, subsidiara listată la Bursa de la Londra a KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. KazMunayGas deţine grupul KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group.

În luna aprilie 2016, KMG şi compania privată chineză China Energy Company (CEFC) au ajuns la un acord prin care chinezii urmau să preia 51% din acţiunile KMGI, iar tranzacţia era estimată a se finaliza până la sfârşitul acestui an.

KMG International este companie care desfăşoară operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale în 15 ţări. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone/an, Vega Ploieşti – cea mai veche unitate de profil în funcţiune (1905), dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL, şapte depozite.