China: Statele Unite şi Rusia trebuie să joace rolul principal în dezarmarea nucleară

Economica.net
21 06. 2013
nuclear_73694000_45126500

„Noi apreciem să Statele Unite şi Rusia sunt ţările care deţin cele mai mari arsenale nucleare, şi anume ele trebuie, în primul rând şi în special, să poarte responsabilitatea dezarmării”, a declarat Hua Chunying, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze.

Washingtonul şi Moscova „trebuie să-şi reducă în mod substanţial arsenalul nuclear, într-o manieră responsabilă şi verificabilă”, a insistat ea.

Barack Obama a făcut apel, miercuri, pentru o reducere semnificativă a stocurilor de arme nucleare în vederea construirii unei lumi a „păcii şi justiţiei”, într-un discurs susţinut în faţa Porţii Brandenburg, la Berlin, simbolul reunificării Germaniei.

Rusia a primit cu răceală aceste propuneri, insistând asupra dezvoltării sistemului american antirachetă şi subliniind că nu va accepta un dezechilbru.

Rusia deţine în prezent cel mai mare arsenal nuclear din lume, cu aproximativ 8.500 de ogive nucleare. Ea deţine, împreună cu Statele Unite, aproape 90% din stocul mondial de arme nucleare.

Statele Unite deţin aproximativ 7.700 de ogive nucleare, potrivit Bulletin of the Atomic Scientists, care precizează că datele sunt din martie 2013. Potrivit acestui raport, China posedă 250 de ogive nucleare.