Manevre navale şi aeriene ale Chinei lângă Taiwan, ca răspuns la o provocare taiwanezo-americană nespecificată

Armata Chinei a anunţat că a realizat duminică manevre navale şi aeriene în apropierea Taiwanului, ca răspuns la o provocare taiwanezo-americană nespecificată, potrivit Reuters.
AGERPRES - Dum, 25 dec. 2022, 14:42
Manevre navale şi aeriene ale Chinei lângă Taiwan, ca răspuns la o provocare taiwanezo-americană nespecificată

„Vom lua toate măsurile necesare pentru a apăra suveranitatea, integritatea teritorială”, a anunţat Comandamentul Teatrului Estic al Armatei de Eliberare a Poporului într-o declaraţie, fără a oferi alte detalii, scrie Agerpres.

Separat, agenţia de presă Xinhua a difuzat sâmbătă o ştire în care un purtător de cuvânt al armatei chineze îşi exprima profunda nemulţumire şi opoziţia fermă faţă de conţinutul referitor la China inclus într-un nou act legislativ de apărare american.

Documentul SUA adoptat recent, denumit Actul de Autorizare pentru Anul Fiscal 2023 al Apărării Naţionale, include mai multe prevederi negative care au legătură cu China, care nu doar că subminează suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare ale Chinei, ci afectează şi relaţiile dintre cele două ţări şi armate, a declarat Tan Kefei, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale de la Beijing.

Prevederile acestui document prezintă fără motiv China drept o ameninţare şi se amestecă în mod nechibzuit în afacerile interne ale Chinei pentru a găsi scuze pentru SUA să-şi sporească cheltuielile militare şi să-şi menţină hegemonia, a spus Tan, care a adăugat că decizia nu va face decât să afecteze pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan şi să sporească riscul unei confruntări militare între China şi SUA.

Te-ar mai putea interesa și
BNR estimează că rata anuală a inflației va ajunge la 5,1% la finalul trimestrului II din 2025, urbând să coboare până la 3,1% la sfârșitul primului trimestru din 2027
BNR estimează că rata anuală a inflației va ajunge la 5,1% la finalul trimestrului II din 2025, urbând să coboare până ...
Banca Naţională a României anticipează că rata anuală a inflaţiei se va situa la 5,1% la finalul trimestrului II din 2025, urmând să scadă la 3,3% la sfârşitul trimestrului I din 2027,......
Stay Fit Gym deschide o sală nouă de fitness în Sheraton Bucharest Hotel
Stay Fit Gym deschide o sală nouă de fitness în Sheraton Bucharest Hotel
Rețeaua de fitness Stay Fit Gym anunță extinderea portofoliului său de locații printr-un parteneriat strategic cu Sheraton ...
Isărescu: Ne-am jucat cu focul, noi ca ţară. Prioritatea este restabilirea încrederii piețelor de capital
Isărescu: Ne-am jucat cu focul, noi ca ţară. Prioritatea este restabilirea încrederii piețelor de capital
Prioritatea o reprezintă restabilirea încrederii pieţelor de capital, care a fost zguduită, nu tulburată, a declarat ...
Anunțul SUA pentru Nicușor şi România. Ce spune ambasada Americii la Bucureşti
Anunțul SUA pentru Nicușor şi România. Ce spune ambasada Americii la Bucureşti
Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a transmis, marţi, că aşteaptă cu interes să colaboreze cu Nicuşor ...