China va deveni prima putere mondială în 2016

SUA vor pierde locul de primă putere mondială şi vor fi depăşite de China în 2016, apoi de India, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) publicat vineri, informează AFP.
Economica.net - Dum, 11 nov. 2012, 03:36
China va deveni prima putere mondială în 2016

În raportul privind creşterea mondială până în 2060, OCDE mizează pe o creştere a economiei mondiale în medie de 3% pe an, cu diferenţe marcante între economiile de piaţă emergente şi cele din ţările avansate.

‘Echilibrul puterii economice se va răsturna semnificativ în următorii 50 de ani’, potrivit organizaţiei din care fac parte cele mai bogate state de pe planetă.

‘Criza economică pe care am văzut-o în ultimii cinci ani se va încheia, dar lumea copiilor şi a nepoţilor noştri va fi poate net diferită de a noastră’, a apreciat secretarul general al OCDE, Angel Gurria, citat în studiul menţionat.

‘Ca urmare nivelului puternic de creştere, PIB-ul total al Chinei şi al Indiei îl va depăşi pe cel al G-7 /Grupul celor şapte mari economii mondiale/ până în 2025. El va fi de 1,5 ori mai mare până în 2060, în timp ce în 2010, acesta nu reprezenta decât mai puţin de jumătate din PIB-ul G7’, precizează OCDE.

Economii vechi, ca Japonia şi cele din zona euro, ar urma progresiv să cedeze terenul în faţa unor ţări a căror populaţie este mai tânără, ca Indonezia şi Brazilia. În Europa, Franţa ar urma în special să înregistreze o creştere de 2% între 2011 şi 2030, apoi să scadă la 1,4% între 2030 şi 2060.

Potrivit raportului citat, creşterea franceză ar depăşi-o pe cea din Germania : +1,3% între 2011 şi 2030 şi +1% între 2030 şi 2060. În general, ‘distanţa existentă în prezent între nivelul de viaţă de pe pieţele emergente şi cel al economiilor avansate ar urma să se diminueze în 2060’, subliniază OCDE în documentul citat.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează preparate şi conserve din peşte şi au aplicat amenzi contravenţionale......
Justiția britanică l-a condamnat pe un fost ministru rus la 40 de luni de închisoare, pentru că a eludat sancțiunile impuse împotriva sa
Justiția britanică l-a condamnat pe un fost ministru rus la 40 de luni de închisoare, pentru că a eludat sancțiunile ...
Dmitri Ovsiannikov, un fost ministru rus şi aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a fost condamnat vineri de un tribunal ...
Producătorul de electrocasnice Gorenje a vândut anul trecut în România peste 600.000 de unități
Producătorul de electrocasnice Gorenje a vândut anul trecut în România peste 600.000 de unități
Gorenje, unul dintre cei mai importanți producători de electrocasnice la nivel global, aniversează luna aceasta 75 de ...
Producătorii spanioli de ulei de măsline analizează posibilitatea de a se extinde în SUA și accelerează livrările, ca urmare a amenințării introducerii de noi taxe vamale
Producătorii spanioli de ulei de măsline analizează posibilitatea de a se extinde în SUA și accelerează livrările, ...
Unul dintre principalii producătorii spanioli de ulei de măsline analizează o posibilă extindere în SUA, ca răspuns ...