China va elimina din circulaţie şase milioane de vehicule pentru a îmbunătăţi calitatea aerului

China intenţionează ca, până la sfârşitul anului, să elimine din circulaţie şase milioane de vehicule care nu îndeplinesc standardele privind emisiile de CO2, pentru a îmbunătăţi calitatea aerului, transmite BBC.
Economica.net - mar, 27 mai 2014, 16:23
China va elimina din circulaţie şase milioane de vehicule pentru a îmbunătăţi calitatea aerului

Peste 300.00 dintre vehiculele ce vor fi dezafectate sunt în Beijing.

Datele Agenţiei de Mediu din China arată că 31% din poluarea aerului din Beijing vine de la gazele de eşapament. Guvernul municipal a oferit în trecut subvenţii proprietarilor de maşini pentru a-şi schimba vehiculele vechi cu unele mai puţin poluante.

Anul viitor, autorităţile vor să extindă programul cu încă cinci milioane de vehicule din alte regiuni.

China a fost afectată de un val poluare gravă, al cărei apogeu s-a atins în 2012. Recent, premierul chinez Li Keqiang a descris poluarea aerului drept ‘semnalul de alarmă al naturii împotriva modelului de dezvoltare ineficientă şi oarbă’, adăugând că Beijingul ‘va declara război poluării’.

Producţia şi vânzările de maşini pe piaţa chineză au scăzut în aprilie, după nivelul record înregistrat în martie, pe fondul îngrijorărilor consumatorilor privind impunerea de restricţii la achiziţionarea vehiculelor în oraşe.

Recent, Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) a anunţat că livrările de autoturisme, SUV-uri şi vehicule cu utilizare multiplă au înregistrat, luna trecută, un declin de 7,6% la două milioane de unităţi, în timp ce producţia auto a scăzut cu 6,1% comparativ cu luna precedentă, la 2,07 milioane de vehicule.

În 2013, China a devenit prima ţară în care vânzările de vehicule au depăşit pragul de 20 de milioane într-un an, marii producători auto străini – Toyota, General Motors, Ford şi Volkswagen – livrând un număr record de maşini pe piaţa chineză.

Deşi ritmul de creştere a vânzărilor a încetinit în ultimii ani, firma de cercetare de piaţă J. D. Power estimează că, în 2018, consumatorii chinezi ar urma să cumpere până la 35 de milioane de autoturisme pe an.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...