China va exporta un reactor nuclear
China este pregătită să exporte un reactor nuclear de a treia generaţie, de tip CAP1400, dezvoltat pe baza celui de tip AP1000 Westinghouse, a anunţat Gu Jun, directorul general al grupului State Nuclear Power Technology Corporation, citat în ediţia de sâmbătă a ziarului China Daily, relatează AFP citată de Mediafax.
Niciun reactor de „generaţia a treia”, ai cărui constructori promit o siguranţă şi o longevitate crescute în comparaţie cu cele ale reactoarelor actuale, nu a fost pus în funcţiune în lume până în prezent.
Patru exemplare ale reactorului de tip AP1000, aparţinând consorţiului americano-japonez Westinghouse-Toshiba, se află în construcţie, în prezent, la două instalaţii, în estul Chinei, iar mai multe altele în Statele Unite.
Construirea primului reactor de tip CAP1400, aflat în prezent în curs de dezvoltare, ar urma să înceapă anul acesta la instalaţia de la Rongcheng, în estul provinciei Shandong (est), iar lucrările ar urma să fie finalizate în 2017.
„Explorarea pieţei mondiale pentru (reactorul de tip) CAP1400 va începe în 2013”, a declarat Gu Jun vineri, în cadrul unui colocviu organizat în capitala chineză, anunţă China Daily, precizând că această explorare va fi efectuată împreună cu Westinghouse.
Însă, în contextul în care grupul american ar urma să se impună împotriva chinezilor în majoritatea ţărilor, China „speră că State Nuclear Power va putea să ia iniţiativa şi să promoveze CAP1400 pe anumite pieţe, ca Africa de Sud”, a declarat Ma Lu, adjunctul directorului grupului chinez de stat, citat tot de cotidianul de limbă engleză.
China este, de departe, principala piaţă mondială pentru construirea de centrale nucleare.
Grupurile franceze Areva şi EDF construiesc în provincia Guangdong (sud) două reactoare de tip EPR, tot de a treia generaţie, împreună cu grupul cantonez CGNPC.
În contextul în care şantierele celorlalte două reactoare de tip ERP aflate în construcţie în lume, la Flamanville (Franţa) şi Okiluoto (Finlanda), au înregistrat întârzieri, prima tranşă a centralei de la Taishan, în China, ar urma să fie, după toate probabilităţile, prima racordată la reţea, probabil în 2014.
Primul reactor de tip AP1000, construit la Sanmen, în provincia Zhejiang (est), urmează să înceapă să producă electricitate în octombrie 2014, potrivit lui Gu Jun, citat de agenţia China Nouă.