China va permite o convertibilitate limitată a yuanului în trei zone comerciale libere
Într-un document care prezintă planurile de sprijinire a zonelor comerciale libere, Banca Centrală a Chinei (PBOC) a anunţat că încearcă să extindă reformele privind gestionarea valutei şi va asista firmele care vor să împrumute yuani peste hotare.
Instituţiile înregistrate în zonele comerciale libere care nu se confruntă cu probleme financiare vor putea converti liber până la 10 milioane de yuani anual, ca parte a reformelor ce vizează deschiderea sistemului financiar.
Yuanul chinez a fost în octombrie a cincea cea mai utilizată monedă pentru tranzacţii financiare internaţionale, arată un raport publicat de Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication on Tuesday (SWIFT).
PBOC va permite instituţiilor financiare şi companiilor să împrumute fonduri în yuani de pe pieţele offshore dar fondurile nu vor putea fi utilizate pentru investiţii pe bursă sau produse de gestionare a averii.
În 30 noiembrie, Fondul Monetar Internaţional a anunţat includerea yuanului, din 2016, în rândul monedelor din coşul de valute DST (Drepturi Speciale de Tragere) folosite de FMI în tranzacţiile internaţionale.
Până acum, coşul FMI cu super-valute includea doar dolarul, euro, lira sterlină şi yenul, însă componenţa sa este revizuită la fiecare cinci ani.
FMI a cerut autorităţilor chineze să accelereze ridicarea restricţiilor în tranzacţionarea liberă a yuanului.
Includerea yuanului în coşul de valute al FMI va pune noi presiuni asupra autorităţilor de la Beijing, care vor trebui să schimbe modul de comunicare cu investitorii şi cu lumea, susţin analiştii.
China s-a angajat să atenueze controlul strâns asupra valorii yuanului şi să-şi deschidă sistemul financiar.
O provocare semnificativă va fi gestionarea presiunilor pieţei pentru o depreciere a yuanului, ţinând cont de încetinirea creşterii economiei, după trei luni în care autorităţile au încercat o apreciere a monedei naţionale.
Autorităţile de la Beijing încearcă să crească utilizarea yuanului în schimburile internaţionale, pentru a reflecta statutul Chinei de a doua economie mondială. Unii analişti preconizează chiar că într-o zi moneda chineză ar putea rivaliza cu dolarul american, care, în prezent, este valuta de referinţă la nivel mondial.