China va rămâne „deschisă lumii”, promite preşedintele Xi Jinping
Preşedintele Xi „a insistat că voinţa Chinei de a se deschide către lume nu se va schimba”, scrie Agerpres.
„Uşa Chinei se va deschide întotdeauna larg către lume”, a adăugat el într-un discurs transmis prin video în cadrul unui summit de afaceri. Xi Jinping a mai spus că autorităţile chineze vor „continua să cultive un mediu favorabil afacerilor”, care să răspundă nevoilor internaţionale.
O modalitate prin care preşedintele chinez face apel la un „echilibru” între răspunsul la epidemia de Covid-19 şi dezvoltarea economică.
Aceste declaraţii sunt făcute în contextul în care Beijingul a plasat capitala economică Shanghai într-o izolare dură, cu interdicţia în special de a părăsi apartamentele sau complexele rezidenţiale şi cu impunerea carantinei în cazul persoanelor infectate.
China nu este dispusă să îşi relaxeze aşa-numita politică Zero-Covid, în pofida costurilor economice pentru afaceri, turism, vânzări de maşini şi a consecinţelor asupra ratei şomajului.
În urmă cu câteva zile au fost reînnoite regulile ce limitează deplasările în exterior pentru cetăţenii chinezi.
Într-un studiu publicat recent, Camera germană de comerţ a arătat că doar un număr mic de companii au reuşit să îşi reia activitatea, în timp ce personalul străin plănuieştre din ce în ce mai mult să părăsească ţara pentru a scăpa de restricţii.
Majorităţii străinilor le este interzis să intre în China din primăvara anului 2020.