China va realiza un studiu topografic al insulelor disputate cu Japonia
Agenţia nu a precizat dacă acest studiu ar implica funcţionari chinezi care să încerce să se deplaseze fizic pe Insulele Diaoyu, pe care Tokyo la administrează sub numele de Senkaku.
Aceste măsurători topografice se înscriu într-un program etapizat de cartografiere a „insulelor şi recifelor teritoriului” chinez, a precizat agenţia oficială chineză de presă. Ele vizează „apărarea drepturilor şi intereselor maritime” ale Chinei.
Un oficial chinez din cadrul programului, citat de China Nouă, a recunoscut că aceste conflicte teritoriale din Marea Chinei de Est ar putea să afecteze lucrările prevăzute.
„Există dificultăţi privind deplasarea pe anumite insule atât pentru a fi studiate, cât şi în vederea realizării unor relevee hidrografice, deoarece anumite ţări deranjează şi ocupă aceste insule aparţinând Chinei”, a declarat Zhang Huifeng. El nu a precizat dacă China prevede să recurgă la măsurători din satelit, în acest caz.
Diferendul teritorial cu privire la arhipelagul nelocuit Diaoyu/Senkaku, în jurul căruia, pe fundul mării, s-ar putea afla hidrocarburi, s-a accentuat în septembrie, după naţionalizarea unei părţi a acestor insule de către Japonia.
Din septembrie încoace, relaţiile chinezo-japoneze sunt tensionate, Beijingul trimiţând frecvent nave şi avioane în jurul teritoriilor disputate, în pofida unor acţiuni de patrulare ale forţelor armate şi Pazei de Coastă japoneze.