China: Vânzările auto au scăzut cu 3% în mai, primul declin din ultimele 14 luni

11 06. 2021
beijing_76845757_79481200

Luna trecută, livrările pe cea mai mare piaţă auto din lume au totalizat 2,13 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2020, a informat Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).

În primele cinci luni din acest an, vânzările au crescut cu 36%, la 10,88 milioane de vehicule, scrie Agerpres.

Deficitul global de semiconductori şi creşterea preţurilor materiilor prime au afectat semnificativ producătorii auto din China, a afirmat Chen Shihua, din cadrul CAAM. Acesta a adăugat că Asociaţia Producătorilor Auto din China îşi menţine previziunile pozitive privind sectorul auto.

Anterior, CAAM previziona o creştere a vânzărilor pe piaţa auto chineză de 6,5% anul acesta.

Ca un semn promiţător pentru producătorii auto globali care au investit masiv în China, livrările de automobile electrice şi hibride s-au majorat cu 160% în mai, la 217.000 unităţi.

Producătorii de vehicule electrice, cum ar fi Nio Inc, Xpeng Inc şi BYD, şi-au extins capacităţile de producţie în China, unde autorităţile promovează automobilele electrice şi hibride pentru a reduce poluarea.

Tesla Inc a vândut în mai 33.463 maşini electrice produse la fabrica sa din China. Alţi producători auto, cum ar fi Honda Motor, Geely şi General Motors, au raportat livrări mai scăzute luna trecută.

Autorităţile de la Beijing vor ca automobilele electrice şi hibride să reprezinte 20% din totalul vânzărilor auto până în 2025, faţă de aproximativ 5% acum.

China este responsabilă pentru 27% din producţia auto globală, faţă de 7% în 2003, conform datelor UBS.