China: Vânzările auto cresc pentru a patra lună consecutiv

Vânzările auto pe piaţa chineză au crescut cu 16,4% în iulie, a patra lună de creştere consecutivă, pe fondul redresării după criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters, citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 11 aug. 2020, 09:51
China: Vânzările auto cresc pentru a patra lună consecutiv

Luna trecută, livrările pe cea mai mare piaţă auto din lume au urcat la 2,11 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2019, a informat marţi Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM), Agerpres.

În primele şapte luni din acest an, vânzările au scăzut cu 12,7%, la 12,37 milioane de vehicule.

În acest an, Asociaţia Producătorilor Auto din China se aşteaptă la un recul de aproximativ 10% al vânzărilor pe cea mai mare piaţă auto din lume, iar în cazul unui al doilea val de infecţii, declinul s-ar putea adânci la aproximativ 20%.

Într-un semn promiţător pentru producătorii auto globali au care investit masiv în China, livrările de automobile electrice şi hibride au crescut cu 19,3% în iulie, la 98.000 unităţi, încheind astfel declinul din ultimele 12 luni.

„Creşterea vânzărilor arată că atât clienţii cât şi producătorii de automobile electrice şi hibride s-au obişnuit cu situaţia, după ce Guvernul a redus subvenţiile anul trecut”, a apreciat Xu Haidong, oficial în cadrul CAAM.

În acest an, Asociaţia Producătorilor Auto din China se aşteaptă la un declin de aproximativ 11% al vânzărilor de automobile electrice şi hibride, la 1,1 milioane de vehicule.

Vânzările de camioane şi alte vehicule comerciale, care reprezintă aproximativ un sfert din piaţă, au urcat cu 59,4% în iulie, sprijinite de investiţiile guvernamentale în infrastructură, precum şi de reglementările mai dure privind emisiile, aprobate anul trecut. Livrările de maşini de pasageri au crescut cu 8,5%.

Printre producătorii auto care au raportat creşteri ale vânzărilor în iulie se află Great Wall Motor, Geely Automobile şi Toyota Motor.

China este responsabilă pentru 27% din producţia auto globală, faţă de 7% în 2003, conform datelor UBS.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandrion Group încheie un parteneriat strategic cu DunaPro pentru extinderea distribuției în Ungaria și România
Alexandrion Group încheie un parteneriat strategic cu DunaPro pentru extinderea distribuției în Ungaria și România
Alexandrion Group, liderul pieței din România în producția și distribuția de băuturi spirtoase și vinuri, și singurul producător local de whisky single malt, parte a Nawaf Salameh Family......
Electromontaj Carpați a semnat cu Transelectrica două contracte în valoare de peste 142 de milioane de lei pentru extinderea infrastructurii de transport a energiei electrice
Electromontaj Carpați a semnat cu Transelectrica două contracte în valoare de peste 142 de milioane de lei pentru extinderea ...
Grampet Logistics, parte a Grampet Group și acționar majoritar al companiei Electromontaj Carpați S.A. Sibiu, anunță ...
Alertă în Polonia. Manevre „suspecte” efectuate de un petrolier din flota-fantomă a Rusiei, deasupra unui cablu submarin
Alertă în Polonia. Manevre „suspecte” efectuate de un petrolier din flota-fantomă a Rusiei, deasupra unui ...
O navă din "flota fantomă" de petroliere ruseşti a efectuat manevre "suspecte" în proximitatea unui cablu energetic care ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Din luna iunie se va circula pe întreaga secțiune 5 – șeful CNAIR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Din luna iunie se va circula pe întreaga secțiune 5 – șeful CNAIR
Ultimii kilometri (14,57 km) ai secțiunii 5 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești se apropie de finalizare, spune ministrul ...