China vrea să plaseze un modul spaţial pe Lună în 2013

Economica.net
31 07. 2012
1926536moonplane_91741000

Misiunea Chang’e-3, care va avea loc în a doua jumătate a anului 2013, se înscrie în ambiţiosul program spaţial pe etape al Chinei, care are ca obiectiv final trimiterea unui om pe Lună, în jurul anului 2020.

Precedentele două misiuni lunare chineze, Chang’e-1 (octombrie 2007) şi Chang’e-2 (octombrie 2010), au permis, după plasarea acestor sonde pe orbită, efectuarea de observaţii detaliate privind Luna.

Misiunea Chang’e-3, dacă se va desfăşura conform programului, va permite Chinei să efectueze prima plasare pe Lună a unui modul de cercetare din istoria programului spaţial chinez. O misiune ulterioară prevede întoarcerea unei sonde lunare pe Terra, potrivit agenţiei China Nouă.

China se luptă să se afirme ca membru marcant al exclusivistului grup al marilor puteri spaţiale (Rusia şi SUA), în principal în domeniul misiunilor cu echipaj uman.

Administraţia de la Beijing are în vedere dotarea cu o staţie spaţială orbitală permanentă. În iunie, misiunea Shenzhou IX a permis Chinei să-şi dovedească „măiestria” în domeniul conectărilor spaţiale, etapă esenţială în cucerirea spaţiului. Din echipajul acestei misiuni a făcut parte şi prima femeie din China care a ajuns în spaţiu.