Chinezii au extins termenul de preluare a Rompetrol, fixat iniţial pentru octombrie 2016
‘Preluarea de către CEFC nu s-a realizat încă’, a spus el. Întrebat ce înseamnă acest lucru, el a răspuns: ‘Înseamnă exact ceea ce înseamnă. Nu există încă o finalizare’.
El a arătat apoi că termenul-limită a fost extins, în contextul discuţiilor pe care Rompetrol le poartă cu statul român.
‘Termenul cu CEFC a fost extins, în contextul noilor discuţii pe care trebuie să le purtăm cu Guvernul. Acordul cu acest investitor va continua, dar va fi nevoie de alte câteva luni, probabil, să finalizăm noii termeni din acord’, a subliniat Zhangulov.
Termenul-limită pentru preluarea Rompetrol de către CEFC era luna octombrie a acestui an, a mai spus el.
În ceea ce priveşte intenţia KMGI de a acţiona statul la Curtea Internaţională de Arbitraj, în baza tratatelor privind protejarea investiţiilor, oficialul Rompetrol a susţinut că, până acum, nu a avut loc nicio discuţie cu reprezentanţii statului.
‘În acest moment, suntem în perioada de reconciliere. Ne aşteptăm ca Guvernul să vină la negocieri. Ne aşteptăm ca discuţiile cu comisia de negociere să înceapă în curând. Până acum nu am avut nicio discuţie, nu am fost abordaţi de către Guvern. Există o procedură să fie alcătuită o comisie, care să abordeze compania, dar este nevoie de timp pentru Guvern. Înţelegem că nu o pot face imediat. După ce am trimis scrisoarea, nu am avut nicio discuţie cu autorităţile’, a precizat Zhangulov.
Totodată, el a arătat că nu a primit încă o solicitare din partea Ministerului Energiei de prelungire a memorandumului semnat în 2013 cu Guvernul României, care expiră la finele acestui an
‘Memorandumul de înţelegere a fost semnat în februarie 2013 şi până acum a fost extins de 13 ori. Ultima extindere s-a întâmplat în octombrie 2015. Credem că am acordat suficient timp Guvernului să execute acţiunile care erau planificate până acum. Nu am primit nicio solicitare oficială să avem o nouă prelungire, dar de îndată ce o vom primi o vom analiza. Dar încă sperăm că toate acţiunile vor fi realizate în termenii agreaţi. Am înţeles că va veni această cerere şi, de îndată ce va veni, o vom discuta cu Guvernul şi apoi vom face publică decizia’, a arătat vicepreşedintele Rompetrol.
În urmă cu o săptămână, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat că Guvernul ar putea prelungi memorandumul semnat cu Rompetrol privind înfiinţarea unui fond de investiţii comun de un miliard de dolari, acord care expiră la finele acestui an, însă analizează şi alte soluţii.
‘Am desemnat compania care va reprezenta interesele statului român în acest aranjament financiar (Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie – n.r.), dar este un proces complicat din punct de vedere tehnic, care va trebui să scoată la final un acord al acţionarilor. Ca de fiecare dată, în astfel de situaţii complicate, ne asumăm un termen, dar nu ţine numai de noi. Fără discuţie, se vor lua toate măsurile ca să fie protejate interesele statului român şi, dacă este nevoie de prelungiri, se vor face toate prelungirile. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Vorbim de discuţii extrem de complexe şi de o istorie destul de complicată. Cât priveşte Ministerul Energiei, pentru noi lucrurile sunt destul de clare. Ei sunt un investitor important în România şi vor continua să fie’, a spus ministrul, prezent la un forum pe teme economice.
El a fost întrebat de ce negocierile durează atât de mult, din moment ce toate lucrurile sunt clare.
‘Până la începutul acestui an, negocierile care trebuiau să decurgă ca urmare a acestui memorandum nu au fost demarate. Noi suntem cei care le-au demarat şi sigur că nu se poate aştepta nimeni ca un proces de o asemenea amploare să se încheie în două sau trei luni, după o perioadă lungă în care nu s-a întâmplat nimic’, a răspuns Grigorescu.
Potrivit acestuia, prelungirea memorandumului este doar una dintre soluţiile pe care le are în vedere Guvernul.
‘Dacă nu există o înţelegere şi o soluţie între părţi până la finalul anului, prelungirea memorandumului este cu siguranţă una dintre posibilităţi. Nu excludem niciuna dintre ele. Nu aş vrea să mă antepronunţ’, a susţinut ministrul Energiei.
Întrebat care ar putea fi o altă soluţie, în afară de prelungirea memorandumului, ministrul a evitat să dea un răspuns concret.
‘Cum spuneam, negocierile sunt în curs şi nu aş vrea să intervin într-un proces tehnic. Să vedem cum se derulează acesta şi care este concluzia. În momentul în care vom avea elemente suplimentare, fără să dau eu vreo linie dintr-un birou, să intervin peste un exerciţiu tehnic, le vom comunica’, a arătat Grigorescu.
Memorandumul dintre Rompetrol şi statul român a fost aprobat în Guvern la finele lunii ianuarie 2014. Documentul prevede faptul că Rompetrol va achiziţiona cu 200 de milioane de dolari o participaţie de 26% din Rompetrol Rafinare. De asemenea, memorandumul prevede înfiinţarea unui fond de investiţii comun în valoare de un miliard de dolari.