Chinezii construiesc în Londra cel mai înalt turn de locuinţe din UE

Economica.net
19 06. 2013

Compania, controlată de miliardarul chinez Wang Jianlin, va investi 700 milioane lire sterline pentru construirea unei clădiri de 62 de etaje, unde va funcţiona un hotel şi vor fi disponibile apartamente, pe un teren situat pe malul de sud al Tamisei.

Alte 320 milioane lire vor fi plătite pentru preluarea a 92% din acţiunile Sunseeker International, un reputat producător de iahturi, ale cărui ambarcaţiuni au apărut în mai multe filme din seria James Bond, potrivit unui comunicat al grupului chinez, citat de Bloomberg.

„Dezvoltatorii chinezi mai mari trebuie să se extindă pe plan internaţional, deoarece operaţiunile locale sunt limitate de legislaţia care îngrădeşte tranzacţiile imobiliare cu spaţii rezidenţiale. Pe deasupra, au suficienţi bani”, comentează un analist chinez.

Londra a devenit o atracţie majoră pentru investitorii străini odată cu deprecierea lirei sterline, milionari şi miliardari din ţări precum Rusia, Malaezia sau China achiziţionând sau dezvoltând proprietăţi în capitala britanică. Un exemplu relevant este proiectul Battersea Power Station, unde aproximativ jumătate din apartamente au fost vândute pe plan internaţional.

Totodată, dezvoltatorii din China se extind peste hotare pentru a profita de cererea ridicată pentru proprietăţi generată de chinezii bogaţi care călătoresc sau caută să trăiască în alte ţări.

Cu o înălţime de 205 metri, proiectul Dalian Wanda va fi cea mai înaltă clădire rezidenţială din Europa, situată în amonte de Palatul Westminster, a declarat pentru Bloomberg Stephen Vernon, preşedintele executiv al Green Properties, firma care a vândut terenul către investitorul chinez.

Numărul milionarilor din China a crescut cu 4% în ultimele 12 luni, la 2,8 milioane, potrivit datelor prezentate recent de Hurun Research Institute.

„Consumul chinez, în special cel de lux, trece printr-un boom”, a declarat miliardarul Wang Jianlin la Beijing, precizând că anul trecut, când Dalian Wanda a cumpărat un avion privat de la Gulfstream (General Dynamics), alte 5-6 aeronave în construcţie erau destinate unor clienţi din China.

Pe lângă investiţia din Londra, compania chineză intenţionează să construiască hoteluri de lux în 8-10 oraşe din întreaga lume, a adăugat Wang.

Miliardarul a preluat şi producătorul de ambarcaţiuni de lux Sunseeker deoarece pregăteşte inaugurarea a trei cluburi de iahting în China, având nevoie de cel puţin 10 nave pentru fiecare.

Sunseeker a vândut în ultimul deceniu 190 de iahturi în Asia, excluzând Australia, peste 60% dintre livrări fiind destinate clienţilor din China şi Hong Kong.

Cea mai ieftină ambarcaţiune produsă de companie costă aproximativ 815.000 de dolari, iar cea mai scumpă poate ajunge la 37 milioane de dolari.

Anul trecut, Dalian Wanda a cumpărat lanţul american de săli de cinema AMC Entertainment Holdings, pentru 2,6 miliarde de dolari. Un consorţiu format din companiile chineze Shandong Heavy Industries şi Weichai Group au preluat anul trecut producătorul italian de iahturi Ferretti, iar Zhejiang Geely Holding a cumpărat în 2010 producătorul suedez de automobile Volvo Cars.

ABP Holdings Group, un alt dezvoltator imobiliar chinez, a semnat în luna mai un acord cu autorităţile londoneze pentru a transforma o proprietate de 14 hectare din parta de est a Londrei în cel de-al treilea cartier financiar al oraşului, după City of London şi Canary Wharf.

Companiile SP Setia şi Sime Darby, din Malaezia, au preluat în luna iulie a anului trecut zona Battersea Power Station din Londra pentru 400 milioane de lire.

Grupul Vanke, cel mai mare dezvoltator imobiliar din China, a semnat în februarie un acord cu Tishman Speyer Properties, proprietarul Rockefeller Center New York, pentru dezvoltarea unor complexuri rezidenţiale în San Francisco.