Chinezii de la HNA Group au cumpărat o participaţie de 25% la Hilton cu 6,25 miliarde de dolari
HNA va plăti un preţ de 26,25 dolari pentru fiecare acţiune Hilton, o primă de 14,6% faţă de preţul înregistrat vineri seara de acţiunile Hilton, urmând să devină cel mai mare acţionar individual al grupului hotelier american. În schimb, participaţia deţinută de Blackstone la Hiltonse va reduce până la 21% după finalizarea tranzacţiei, în primul trimestru al anului următor.
‘Această investiţie este în linie cu strategia noastră de a ne creşte operaţiunile în turismul mondial’, a declarat directorul general de la HNA Group, Adam Tan.
În ultima perioadă, investitorii chinezi au început să cumpere societăţi din domeniul hotelier şi al turismului din întreaga lume, pe măsură ce numărul călătoriilor peste hotare creşte, iar randamentele oferite de aceste activităţi sunt mai mari decât cele generate de alte proprietăţi. În luna aprilie a acestui an, HNA a ajuns la un acord privind preluarea Carlson Hotels Inc., iar anul trecut a preluat o participaţie minoritară la Red Lion Hotels Corp.
Separat, în luna aprilie, grupul chinez Anbang Insurance Group Co a renunţat la ideea preluării Starwood Hotels & Resorts Worldwide Inc., după ce a pierdut un război al ofertelor cu Marriott International Inc., care a dat naştere celui mai mare grup hotelier din lume.
Miliardarul chinez Chen Feng, care controlează HNA Group, vrea să facă din acest conglomerat una dintre primele 100 companii din lume până la finele acestui deceniu şi una dintre primele 50 de companii până în 2030.
Hilton Worldwide este un grup care reuneşte 13 branduri, precum Waldorf Astoria, DoubleTree, Conrad Hotels & Resorts, Curio, Homewood Suites, Hampton Inn şi Hilton. Prezent în 104 de ţări, inclusiv în România, Hilton Worldwide are peste 4.700 de hoteluri şi proprietăţi, cu peste 775.000 de camere. A