Chinezii de la Leapmotor şi Stellantis renunţă la planurile de a construi un al doilea model de maşină electrică în Polonia – Reuters
În schimb, societatea mixtă înfiinţată de Leapmotor şi Stellantis ia în considerarea folosirea unei uzine Stellantis din Eisenach, Germania, care produce modele Opel şi fabrica din Trnava, în Slovacia, ca unităţi alternative de producţie pentru un crossover electric – B10, au precizat sursele.
Reprezentanţii Stellantis şi Leapmotor au refuzat să comenteze informaţia, a anunţat Reuters citat de Agerpres.
Modificarea planurilor de producţie ale societăţii mixte a fost făcută după cu Guvernul chinez le-a spus în mod privat producătorilor auto să oprească marile investiţii în ţările europene care au sprijinit introducerea taxelor vamale suplimentare la vehiculele electrice produse în China, decizie care a intrat în vigoare în 30 octombrie, susţin sursele.
Polonia face parte din cele zece state membre UE care au susţinut introducerea de către blocul comunitar a unor taxe de până la 45% la EV importate din China. Cinci ţări membre, inclusiv Germania şi Slovacia, s-au opus, iar alte 12 s-au abţinut.
Stellantis şi Leapmotor nu au anunţat unde va fi produs SUV-ul B10 şi nu este clar dacă au existat şi alţi factori, în afară de presiunile Beijingului asupra producătorilor auto chinezi.
La uzina Stellantis din Tychy, Polonia, este produs modelul compact electric T03 cu componente livrate din China.
Sursele au explicat că producţia în Germania ar fi mult mai scumpă decât în Polonia.
În 2023, Stellantis NV anunţa că achiziţionează o participaţie de 21% în Leapmotor, pentru 1,6 miliarde de dolari, într-o resetare a strategiei sale din China, ce vizează concentrarea pe vehiculele electrice (EV), după ani de vânzări slabe pe cea mai mare piaţă auto din lume.
De asemenea, producătorul chinez de vehicule electrice a anunţat formarea unei societăţi mixte cu Stellantis, care va avea în afara Chinei drepturi exclusive pentru exportul, vânzarea şi producţia de la uzina Zhejiang Leapmotor Technology. În plus, Stellantis, care deţine mărci precum Chrysler, Fiat, Jeep şi Peugeot, obţine acces la componente şi anumite tehnologii ale producătorului chinez de automobile electrice.
Stellantis, al patrulea producător auto mondial, a fost înfiinţat în 2021, în urma fuziunii dintre grupul francez PSA şi cel italiano-american Fiat Chrysler, şi regrupează sub aceeaşi umbrelă mărci precum Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo.